CALENDAR ORTODOX 2018, 26 OCTOMBRIE: Sfantul Dumitru, izvorâtorul de mir, face minuni vineri

Sfântul şi Marele Mucenic Dimitrie, unul din marii sfinţi mucenici, făcător de minuni şi tămăduitor, pomenit de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie, s-a născut în Tesalonic, din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi.

Tatăl său, guvernator al Tesalonicului, fiind creştin în ascuns, după multe rugăciuni, împreună cu soţia sa, la Maica Domnului şi la Mântuitor, a dobândit un fiu, pe Sfântul Dimitrie.

Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune, o cămăruţă din palat, ascunsă şi, arătându-i sfintele icoane, i-au arătat icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu. Aici chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca să-l cureţe de creştini. Nu numai că Sfântul Dimitrie nu a respectat ordinul, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În puţin timp s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi. Ajuns aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.

A fost închis, iar în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică.

Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. În anul 402 a intrat în această bisericuţă prefectul Iliricului, Leontie. În timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.

Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1988.

Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului şi este unul dintre principalele puncte de atracţie ale Tesalonicului, mulţime de pelerini venind aici să se închine moaştelor sale izvorâtoare de mir.

romaniatv.net

[slideshow_deploy id=’13837′]