Cea de-a doua ediție ”Noaptea Bibliotecilor” de la Petrila a stârnit interesul a zeci de petrileni și, un lucru deosebit de menționat a fost faptul că aceștia sunt majoritatea tineri, dovedind interesul pentru cultură, pentru carte, profitând de ocazie pentru a se înscrie la Biblioteca publică a orașului Petrila, sau să-şi prelungească abonamentul.
Pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv, organizatorii au pregătit mai multe activităţi culturale, dar şi tururi de vizitare a bibliotecii, într-o noapte albă rezervată cititorilor.
”Noaptea Bibliotecilor” s-a desfăşurat sâmbătă, 27 octombrie, începând cu orele 19.00 şi s-a derulat până târziu în noapte. Interesul petrilenilor a fost destul de mare, astfel că biblioteca s-a dovedit neîncăpătoare, foaierul Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt” fiind pregătit special pentru desfășurarea activităților propuse pentru acest eveniment.
”Vrem să aducem în conştiinţa publicului din orașul Petrila biblioteca, acesta fiind scopul principal al acțiunii, biblioteca fiind, de fapt, un centru de cultură și ne bucurăm să vedem atâția tineri prezenți în această seară. Am pregătit pentru cei care ne trec pragul foarte multe activități. Începând cu expoziţii cu valoare istorică, prezentări de cărţi și ziare din perioada Marii Uniri, până la teatru, ateliere de creație și inteligență, muzică, film și astronomie. De asemenea, tot în această seară am lansat noi proiecte culturale și au fost premiați tineri valoroși ai orașului Petrila, cu care noi ne mândrim. Faptul că a venit atâta lume dovedește interesul tinerilor pentru cartea tipărită, pentru cultură”, ne-a declarat bibliotecar Oana Bălănescu, adăugând că evenimentul are şi o componentă socială, deoarece le oferă posibilitatea petrilenilor de a socializa.
Cei care au ajuns la bibliotecă au putut asista la recitaluri din opera lui I.D. Sîrbu și la piesa de teatru ”Voci de dincolo de întuneric”, program oferit de tineri talentați care fac parte din trupa de teatru ”Ana Colda” a Asociației Culturale ”LesAmis de la France”. Un atelier de creație foarte interesant oferit de Clubului Copiilor din Petrila, în care tinerii au învățat să deseneze fețe și expresii umane, desene care au făcut apoi parte dintr-o mini-expoziție. Cercul de astronomie de la Liceul Teoretic din Lupeni a fost prezent cu atelierul de astronomie în care cei prezenți au putut observa pe cerul nopții harta astrală.
Pentru cei mici, au fost organizate jocuri de societate și un atelier al isteților în care au putut învăța algoritmi ai cubului rubik. Inedit a fost și fondul sonor din incinta bibliotecii, prin programul ”Sunet Vinilin”, ambientul a fost asigurat pe un pickup la care s-au ascultat celebre discuri pe vinil, iar sala de ședințe a Consiliului Local de la Petrila s-a transformat, special pentru această noapte, în sală de cinema unde au putut fi vizionate filme celebre evocând cele două războaie mondiale. Într-un cuvânt, a fost o noapte albă a bibliotecii din Petrila de neuitat!
Au fost evidențiați la secțiunea ”Vecini de calitate” tineri care fac parte din școlile orașului Petrila, care au obținut performanțe deosebite în competiții naționale sau internaționale, cum ar fi: trupa de robotică Wafy RO 63 – premiul I la concursul internațional ”Nație prin educație”; Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” – certificat de Școală eTwinning 2018 și multe alte premii.
Special pentru Noaptea Bibliotecilor, abonamentele au fost gratuite, iar cei care au întârziat cu returnarea cărţilor au fost iertaţi de penalizări.
Organizatorii, Consiliul Local și Primăria orașului Petrila, Biblioteca publică Petrila, au avut ca parteneri în această noapte de neuitat Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Deva, Asociația Culturală ”LesAmis de la France” Petrila, Clubul Copiilor Petrila, Liceul Teoretic din Lupeni.