Privit ani de zile cu suspiciune și neîncredere, proiectul de dezvoltare turistică dezvoltat de municipalitatea din Vulcan în stațiunea Pasul Vîlcan sub titlul generic ”Castelul din Carpați” a înaintat, în ultimii ani, pas cu pas, reușind să atragă tot mai mulți pasionați de turism, istorie, natură, sport sau drumeție, care au ales această zonă turistică ca destinație.
Modul în care a fost conceput dar și modul în care acest proiect de dezvoltare turistică este pus în practică, deși nu este unul ”pe repede înainte”, a fost apreciat la nivel național, într-o competiție cu alte circa 50 de diverse proiecte ale unor administrații publice locale. Așa se face că, zilele trecute, la ediția 2018 a Galei Administrațiilor Publice Locale, proiectul de dezvoltare turistică al Pasului Vîlcan ”Castelul din Carpați” a fost premiat ca fiind cel mai complex și cel mai ambițios proiect de dezvoltare locală din România.
Premiul a fost ridicat de către viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, care a participat la Gala Administrației Publice Locale 2018, desfășurată la finele săptămânii trecute la Brașov. ”Am participat, alături de alți primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene din toată țara, la o gala de premiere a celor mai bune proiecte publice din România. Sunt onorat de faptul că organziatorii au decis că proiectului Vulcanului prin care ne propunem dezvoltarea zonei turistice Pasul Vîlcan a fost apreciat și premiat. Felicit întregul colectiv al Primăriei Municipiului Vulcan, care mi-a dat ocaziaă să primesc un premiu deosebit de important, într-un cadru festiv de înaltă ținută. Dedicăm acest premiu tuturor cetățenilor din VULCAN!”, a declarat viceprimarul Cristian Merișanu.
Proiectul de dezvoltare turistică al zonei Pasul Vîlcan, intitulat CASTELUL DIN CARPAȚi este un proiect inclus în Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Vulcan și se află în prezent, în plină etapă de implementare. Etapele acestui proiect de maximă importanță pentru municipiul Vulcan au ca perioadă de referință intervalul 2011-2018 și cuprind în mod coerent, elemente de infrastructură, amenajări de pârtii, construcții adiacente pentru iubitorii sporturilor de iarnă, organizarea de evenimente sportive și culturale.
Ce s-a reușit în cadrul acestui proiect complex, până în momentul de față și ce mai trebuie făcut până la finalizarea lui ? Găsiți un posibil răspuns din infomațiile tehnice pe care le presupune derularea acestuia, comparativ cu ceea ce deja a fost realizat.
Așadar, ce prevede proiectul ”Castelul din Carpați”?
1. Realizarea Telegondolei. Valoarea primei telegondole construite – tronson 1(lungime 3.027m) cote (770m-1310m) cu acces rutier și pietonal la stația de pornire, canalizare, ziduri de sprijin, parcare, pârtie cu teleschi, punct de prim ajutor, alimentare cu energie electrică, este de aprox. 50.000.000 lei. Investiții realizate din fonduri europene și guvernamentale.
2. Omologarea în 2015 conform legislației. a primei pârtii de schi, lângă primul teleschi.
3. Modernizare DJ 664: PAS Vulcan – Vulcan km 38 + 000 – 41 + 700 – proiectul Consiliului Judetean implementat in perioada 2013-2015, pe fonduri europene POR 2007-2013 – VALOARE totala buget proiect 12.000.000 lei.
4. Reabilitarea DJ 664- TG JIU – Turcinești- Schela- Pas Vulcan- Vulcan km. 42+500-km 44+930 sector inravilan- zona Dincă- stație telegondolă – proiectul UAT Vulcan, contract aflat in implementare, valoare lucrari 3.152.000lei. Realizat 60%.
5. Demararea proiectului pentru canalizare. Faza de realizare de documentații. Suma alocată 45.000 lei.
6. Realizarea punctului de Apreschi în proximitatea Telegondolei. Valoarea lucrării 96.733,00 lei fără TVA.
7. Realizarea Centrului de închiriere de echipament schi. 16.129.00 lei fără TVA.
8. PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal) aprobat pentru dezvoltarea zonei turistice “Pasul Vîlcan” cuprinde patru Unităţi teritoriale de referinţă destinate construirii de unităţi de cazare, dotări şi servicii. În total au fost create 92 de parcele în zonele: UTR 1 –CRUCEA LUI BOGDAN, UTR 2 – TRECATOAREA LUPILOR, UTR 3 – LA TREI FAGI, UTR 4 – PASUL VÂLCAN.
În opinia reprezentanților administrației publice locle din municipiul Vulcan toate aceste etape au permis organizarea în Pasul Vîlcan a evenimentelor sportive anuale cu fonduri de la bugetul local, sau în colaborare cu diferite grupuri sportive, după cum urmează:
- CUPA PASUL VÎLCAN: schi, sanie și snowboard;
- CASTELUL DIN CARPAȚI : ciclism, cross montan;
- COMPETIȚIA DE ETAPĂ DIN CADRUL CUPEI MONDIALE: longboard. ( parteneriat)
- În pregătirea Centenarului României, a fost creat în Pasul Vîlcan, la cota 1621,5 m, evenimentul istoric și militar: DE LA RĂZBOI LA MAREA UNIRE. 2016 – 2018 și ridicarea Memorialul Eroilor din Primul Război Mondial ( 8 busturi cu amenajarea infrastructurii), pe locul fostelor tranșee din acest război purtat în Pasul Vîlcan, lucrare realizată în parteneriat cu mediul de afaceri și societatea civilă.