Voluntarii IMAPCT pun în valoare zona de agrement Brădet din Petroșani
Voluntarii cluburilor IMPACT constituite în cadrul Fundației Noi Orizonturi, care activează cu succes în regiunea Văii Jiului, împreună cu voluntarii cluburilor “AREA”, “Români cu normă întreagă “ și “INFOPET” din Petroșani, au implementat, în perioada 21 septembrie – 31 octombrie, un interesant proiect menit să pună în valoare zona de agrement Brădet din Petroșani.
Proiectul voluntarilor din Valea Jiului, intitulat “Brădet – Fun zone, chill zone”și-a propus pe de o parte reabilitarea zonei de agrement Brădet, iar pe de altă parte transformarea acesteia într-un spațiu mai viu, interactiv și atractiv pentru tineri din toate grupele de vârstă.
Beneficiind și de sprijinul Clubului Rotary Petroșani – Valea Jiului, al Primăriei Municipiului Petroșani, al Colegiului Național “Mihai Eminescu”, al Colegiului Național “Carmen Sylva” și al Fundația Noi Orizonturi Lupeni, tinerii voluntari implicați în derularea acestui proiect au recondiționat foișoarele din zona de agrement a municipiului Petroșani și au personalizat interiorul amfiteatrului din Brădet pentru a putea fi folosit în scop educațional – creativ. Mai precis, tinerii voluntari au șlefuit și vopsit fiecare filigorie, au vopsit un teren de
tenis, un teren de fotbal-tenis, un joc de șotron, precum și un cirtuit de probe sportive,
dedicat copiiilor, în amfiteatrul din Brădet.
”Brădet – Fun zone, chill zone” este o inițiativă locală care a apărut ca urmare a participării tinerilor din cluburile IMPACT din Lupeni la proiectul ”Tineri implicați în dezvoltarea comunitară participativă a Văii Jiului”, finanțat de MTS, prin intermediul DJST Hunedoara.
Și cum tinerii din echipa de organizare și-au dorit să promoveze această reușită, au
realizat și un scurt filmuleț de prezentare a proiectului:
[slideshow_deploy id=’27126′]