Orfanii ar putea să nu mai fie cazați în centre de plasament. Autorităţile trebuie să îi asigure fiecărui copil care nu are părinţi un mediu de viaţă familial

Orfanii ar putea să nu mai fie cazați în centre de plasament. Autorităţile trebuie să îi asigure fiecărui copil care nu are părinţi un mediu de viaţă familial.

Dacă un copil nu poate fi crescut de părinţi, trebuie să facem tot posibilul să fie plasat la rude, într-o familie substitutivă sau la asistent maternal, şi nu în instituţii colective, care nu pot oferi condiţiile necesare unei dezvoltări armonioase din punct de vedere emoţional, spun iniţiatorii. Astfel, legea adoptată de Parlament majorează de la 3 la 7 ani vârsta până la care se interzice plasamentul copiilor într-un serviciu de tip rezidenţial.

Fac excepţie cei care au nevoie de îngrijiri speciale. Iniţiator al proiectului, deputatul Oana Bâzgan subliniază că instituţionalizarea copiilor a fost dovedită ca nocivă de către multiple studii ştiinţifice şi are efecte ireversibile asupra comportamentului minorilor:

Acest proiect legislativ va face diferenţa pentru aproximativ 7.200 de copii care sunt astăzi instituţionalizaţi în centre mari rezidenţiale. Cel mai mare studiu care s-a realizat vreodată în lume a avut loc la Bucureşti şi arată foarte clar că instituţionalizarea are un impact ireversibil asupra materiei cenuşii, dar dacă reuşim să punem aceşti copii într-un climat de familie, aceştia se dezvoltă mult mai bine şi au un IQ mult mai mare. Dincolo de cifre, dincolo de impactul economic, care în acest caz este negativ, este vorba de oameni, de copii, de suflete care gândesc, care iubesc şi care de prea multe ori suferă.

Propunerea legislativă a fost susţinută de toate grupurile parlamentare ai căror reprezentanţi au subliniat că fiecare an în plus întrun mediu familial este un câştig pentru copii. În plus, va ajuta şi la o mai bună integrare în caz de adopţie. Proiectul de lege a fost trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’27028′]