ESTIMARE: Creștere cu 30% a valorii tranzacțiilor online, de Black Friday, față de anul 2017
În acest an, valoarea tranzacţiilor online va creşte cu 30% de Black Friday, faţă de anul 2017, ajungând la peste 243 milioane de lei, conform unei analize de specialitate.
Conform estimărilor, 35% din valoarea totală a tranzacţiilor procesate va proveni din plăţile făcute cu un card în rate fără dobândă. Produsele IT&C se vor menţine pe primul loc în topul preferinţelor cumpărătorilor iar creşteri importante se vor vedea pe categoriile fashion şi home&deco.
„Nu mai este o surpriză că Black Friday este evenimentul cel mai aşteptat în e-commerce. Dacă luăm în calcul valoarea totală a cumpărăturilor online de Black Friday, incluzând aici atât tranzacţiile achitate online, cât şi cele cu numerar la livrare, ne aşteptăm ca întreaga sumă să se ridice la peste 813 milioane de lei”, apreciază Marius Costin, country manager PayU România.
Potrivit acestuia, ultimele statistici arată că 40% din populaţia României cumpără online, iar dintre aceştia 70% fac achiziţii lunare.
„În ultimii doi ani, metodele de plată cu cea mai mare creştere – plata în rate şi plata cu un singur click – au scos în evidenţă poate cel mai important trend şi indicator de business: încrederea consumatorilor. Din ce în ce mai mulţi români se pregătesc de Black Friday şi aleg să plătească online, arătându-şi încrederea în magazin şi în serviciile oferite”, spune Marius Costin.
Produsele din categoria fashion ocupă un loc din ce în ce mai mare în coşul online de cumpărături, în timp ce categoria home&deco înregistrează creşteri semnificative de la an la an. Produsele IT&C se vor menţine pe primul loc în topul preferinţelor cumpărătorilor. Conform estimărilor, valoarea medie a coşului de cumpărături se va menţine în jurul valorii de 600 lei, similar cu anul anterior.
agerpres.ro
[slideshow_deploy id=’24093′]