Olguța Vasilescu a demarat o procedură de reorganizare a Ministerului Muncii. Dispar jumătate din funcțiile de conducere județene

Potrivit ministrului Olguța Vasilescu, Ministerul Muncii va fi în șomaj tehnic în următorii doi ani, pentru că s-au aplicat toate măsurile din programul de guvernare. De asemenea, a început o procedură de reorganizare a acestuia și dispar jumătate din funcțiile de conducere județen.

Ministrul a admis că este foarte posibil ca în viitor să se facă disponibilizări la nivelul aparatului bugetar, întrucât sunt ”foarte multe scheme de personal umflate”.

”Este foarte posibil (să se facă reduceri de personal – n. r.) și e normal să fie așa pentru că sunt foarte multe scheme de personal umflate. și am spus-o și când eram primar că, dacă mâine pleacă jumătate din primărie, nu se cunoaște”, a spus ministrul, la o televiziune națională.

Întrebată dacă acest lucru este valabil în toate primăriile, ea a răspuns: ”Depinde. În primăriile mari, în principiu da. În primăriile mici, de la sate, unde sunt deja 11 angajați, este foarte greu și să lucrezi așa”.

Șeful de la Muncă a precizat că a început o procedură de reorganizare la nivelul ministerului pe care îl conduce.

”Sigur că sunt posibile (disponibilizări în zona aparatului de stat – n. r.). De altfel, eu am început o procedură de reorganizare pe Ministerul Muncii. Așa cum știți, sunt patru entități în subordinea Ministerului Muncii în județe și sigur că de acolo ne este foarte simplu să facem o reorganizare noi în minister. O dată, dispar jumătate din funcțiile de conducere județene – e normal să fie așa – adică, în loc să ai patru entități, poți să ai două cu același număr de personal, dar cu funcțiile de conducere la jumătate, și, în plus, noi avem cam 1.500 de persoane care trebuie să fie angajate la Casa Națională de Pensii pentru a putea să recalculeze Legea pensiilor și atunci mare parte din personalul de care nu mai avem nevoie în anumite astfel de entități îl vom redirecționa spre Casa Națională de Pensii”, a explicat ea.

agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’27028′]