Prins în urma unei razii

Un tânăr de 22 de ani, din Călan, este suspectat că a spart mai multe autoturisme din care a furat tot ce putea fi valorificat ușor. Paguba creată se ridică la peste 15 mii de lei.

Suspectul a fost prins în urma unei razii de proporții derulată de Poliţia Municipiului Sebeş în municipiu și zonele rurale învecinate. În cadrul acţiunii a fost identificat și tânărul din Călan suspectat de patru infracţiuni de furt din autoturisme parcate pe raza municipiului Sebeş.

„În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în perioada 02 mai – 13 iunie 2018, a spart geamurile sau a forţat portiere unor autoturisme parcate pe diverse străzi din municipiul Sebeş şi a sustras genţi, telefoane, bani şi documente, cauzând un prejudiciu total de 15.000 de lei”, precizează anchetatorii. Poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul creat de hunedorean în proporţie de 75%. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

[slideshow_deploy id=’24093′]



(Următoarea știre) »