Comunitățile locale din Petroșani (România|) și Bansko (Bulgaria) aniversează anul acesta împlinirea unui deceniu de la semnarea protocolului de înfrățire dintre cele două localități europene.
Evenimentul va fi celebrat la Petroșani joi, 8 noiembrie 2018, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la sediul Primăriei municipiului Petroșani, la care vor lua parte primarii celor două localități, consilieri locali, societatea civilă etc., urmând ca o ceremonie similară să fie organizată la finalul acestei luni în orașul-stațiune turistică din Bulgaria.
În paralele cu acest eveniment, la Petroșani se derulează în aceste zile o nouă etapă a proiectului european derulat de comunitatea din orașul Bansko, proiect în cadrul căruia mai mulți medici specialiști care doresc să pună bazele unui sistem medical de urgență în stațiunea turistică cea mai cunoscută din Bulgaria, doresc să implementeze modelul românesc și se documentează, în acest sens, la Spitalul de Urgență din Petroșani. ”Bulgarii vin sã vadă exact unele chestiuni legate de SMURD și de secția de urgențe. de la Spitalul din Petroșani, pe care doresc să le implementeze la Bansko. O delegație de medici din acest oraș a mai fost prezentă la Petroșani și în vară și, din ceea ce am înțeles atunci de la ei, activitatea de la Spitalul din Petroșani constituie un model pe care doresc să-l aplice și dumnealor, având în vedere că deși Bansko este un centru turistic de mare anvergură în Bulgaria și în Balcani, sistemul lor medical de urgență este încă unul aflat în fază incipientă. În același timp, municipalitatea din Petroșani a mai avut o serie de colaborări de succes cu cei din Bansko, pe linia de salvamont și în domeniul turismului, capitol la care cred că avem multe de învățat încă de la ei”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Foto: Arhiva eveniment iunie 2018