Alex Borbei, goalkeeper-ul din Petrila, ajunge la Sampdoria
Juniorul, în vârstă de numai 15 ani, Alexandru Borbei din Petrila, județul Hunedoara, unul dintre cei mai talentați sportivi de profesie portar, ajunge acum să își vadă visul cu ochii.
În vara acestui an, fiind junior la ASU Poli Timișoara, echipa la care contribuie la frumoase performanțe la nivel de tineret, Alexandru a ajuns să fie cooptat la echipa mare și ne spunea la acea vreme că i-ar plăcea să ajungă în Premier League.
În această săptămână, de luni până vineri, tânărul originar din Petrila a primit acceptul de a se pregăti în cadrul grupării genoveze Sampdoria. Goalkeeperul Borbei este impresariat de Cătălin Sărmăşan, este considerat un portar de mare viitor iar calităţile şi înălţimea îl recomandă. Deocamdată el este doar în pegătiri la „Doria”, aşa că e de aşteptat să evolueze în continuare la Timişoara, unde a şi figurat în lotul echipei mari, uneori ca rezervă la nivelul Ligii a II-a.
Susţinătorii Poli Timișoara se bazează ca în viitor tot mai mulţi puşti ai generaţiei 2003 să facă pasul către seniori, însă există şi temerea că „vârfurile” grupei vor fi pierdute, existând deja o bătălie în toată regula a agenţilor de jucători pentru a-i reprezenta pe o parte dintre aceştia.
[slideshow_deploy id=’13835′]