La sediul central al Apa Serv Valea Jiului a avut loc joi, 8 noiembrie, semnarea unui nou contract de lucrări din portofoliul proiectului european privind ”Modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului” în cadrul Programului European pentru Infrastructura Mare (POIM). Este vorba despre contractul de lucrări care vizează ”Reabilitarea captării de apă Izvoru, a stației de tratare a apei Zănoaga și a aducțiunii Polatiște”.
Evenimentul a fost marcat prin intermediul unei conferințe de presă la care au participat alături de conducerea executivă a Apa Serv Valea Jiului (Cristian Ionică – director general, Monica Tarcea – director Dezvoltare, Florin Donisă – director Exploatare), președintele Consiliului de Administrație al operatorului – prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, reprezentantul acționarului majoritar (CJH) – Costel Avram, precum și reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene – Mircea Leschian, ai consultanților de specialitate Halcrow și EPMC. De asemenea, la eveniment au fost prezenți directorul general adjunct al Hidroconstrucția – Eugen Popa și proprietarul firmei Zona D Petroșani – Doru Tamaș, aceștia fiind semnatari ai primelor contracte de lucrări din noul proiect pe fonduri europene care se va implementa în Valea Jiului până în 2023.
Fost director general al Apa Serv Valea Jiului în ultimii 6 ani și în prezent reprezentant al acționarului majoritar al acestui operator în AGA, Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara a vorbit despre importanța acestor investiții și despre munca laborioasă care a stat la baza acesării fondurilor europene cu care acestea vor fi realizate. ”Am ținut să fiu astăzi prezent aici pentru că nu puteam să fiu departe de Apa serv valea Jiului, de evenimentul de astăzi, fiindcă 6 ani de zile am fost aici și împreună cu echipa am făcut în așa fel ca Apa Serv Valea Jiului să fie primul operator din România care semnează contractul de finanțare pe POIM. Vreau să-i felicit pe toți cei care au făcut posibil ca acest proiect extrem de important pentru Valea Jiului, de la foștii colegi din echipa de management a operatorului de apă de la Petroșani, Monica Tarcea, Cristi Ionică, Florin Donisa și Roxana Benke, la cei din UIP, până la partenerii din Ministerul Fondurilor Europene, la consultanții de specialitate și terminând cu reprezentanții constructorilor desemnați în urma procedurilor de licitație. Împreună, pentru toți aceștia, urmează acum o etapă mult mai grea, cu provocarea punerii în execuție a proiectului. Vor fi alți câțiva ani dificili, cu multă muncă și cu multe greutăți, dar și cu satisfacția că la final, Apa Serv Valea Jiului poate deveni nu doar în ceea ce privește accesarea de fonduri europene, ci și în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite oamenilor din Valea Jiului, un etalon al calității”, a declarat Costel Avram.
De aceleași aprecieri s-au bucurat cei de la Apa Serv și din partea directorului general din MFE Mircea Leschian care a apreciat că Apa Serv este o firmă care și-a câștigat respectul la nivel național și european prin felul în care a reușit să elaboreze și să câștige fonduri europene pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată, precum și prin seriozitatea și calitatea cu care acestea au fost puse în valoare în investițiile derulate în Valea Jiului.
Despre noul contract de investiții semnat cu acest prilej și despre importanța acestuia a vorbit directorul general al Apa Serv, Cristian Ionică. ”În decurs de 30 de ani, Stația Zănoaga nu a suferit niciun fel de reabilitare, lucru care ne-a făcut să privim cu mai mare atenție asupra ei, aceasta fiind o stație de importanță strategică până la urmă pentru tot sistemul de alimentare cu apă, întrucât din stația Zănoaga furnizăm apă atât pe partea de Est, cât și pe partea de Vest a Văii Jiului. De aceea, reabilitarea Stației Zănoaga înseamnă modificarea întregului flux tehnologic. Stația Zănoaga va folosi ultimele tehnologii de tratare. Practic, întreaga stație va suferi modificări, iar provocarea pe care o vor avea în față constructorii este aceea că lucrările vor fi executate cu stația în stare de funcționare”, a explicat Cristian Ionică.
O serie de provocări similare stau și în fața execuției celorlalte două contracte de lucrări, semnate la finalul lunii octombrie, lucrri care vizează modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Petroșani. ”Sunt două contracte foarte importante. Ele cuprind tot ce înseamnă lucrări de reabilitare pe apă și canal în Petroșani. Vom întâlni toate categoriile de lucrări, acest lucru însemnând subtraversări de drumuri, subtraversări de pâraie, stație de pompe, reabilitarea a peste 20 de km de rețele de apă și undeva la 15 km de rețele de canalizare. Avem plăcerea să lucrăm cu cei de la Zona D. Lucrarea este la fel de sensibilă, să zic așa, pentru că dacă la primul proiect cumva se lucrează într-o stație, aici vom lucra în tot Petroșaniul”, a mai spus managerul Apa Serv Valea Jiului SA.
Execuția proiectelor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Petroșani, precum și a stației de tratare de la Zănoaga vor începe chiar din aceste zile și vor dura 21 de luni, respectiv 36 de luni.
[slideshow_deploy id=’13835′]