Amenzi pentru cei care nu se racordează la serviciul public de canalizare – PROIECT
Conform unui proiect legislativ ce va fi dezbătut în următoarele săptămâni la Parlament, proprietarii care nu vor să se racordeze la serviciul public de canalizare vor fi obligați să facă dovada că nu poluează solul și pânza freatică, altfel vor risca amenzi de la 2.000 la 4.000 lei.
Inițiatorii legii susțin că operatorii regionali din țară care și-au asumat să extindă și să reabiliteze sistemele de canalizare derulează investiții pentru a se conforma obiectivelor asumate de țara noastră în privința apelor uzate.
Astfel, pentru a îndeplini cerințele tratatelor internaționale, România trebuie să se asigure că apele urbane reziduale sunt colectate în sisteme echipate corespunzător tratării și epurării. În unele zone au apărut probleme din cauza persoanelor fizice care nu vor să fie racordate la sistemul de canalizare pentru că nu renunță la fosele septice, deci nici nu respectă normele de colectare a apelor reziduale.
“Chiar dacă în momentul emiterii autorizației de construire se stipulează obligativitatea racordării la rețele în termen de 6 luni de la finalizarea construcției și chiar dacă regulamentul serviciului operatorilor prevede obligația racordării, aceste prevederi nu sunt suficiente și nu rezolvă problema utilizatorilor care refuză racordarea”, argumentează parlamentarii inițiatori ai proiectului legislativ, în expunerea de motive.
După art. 29 se introduce un nou articol, art. 29¹, cu următorul cuprins:
“Art. 29¹ – La solicitarea reprezentantului unității administrativ-teritoriale, persoanele fizice care nu se racordează la serviciul public de canalizare existent în localitate sunt obligate să facă dovada că nu poluează solul și pânza de apă freatică”.
Art. 39 – După alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4¹), cu următorul cuprins:
“Alin. (4¹) – Nerespectarea prevederilor art. 29¹ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 de lei.
ATENȚIE! Acest proiect nu se aplică încă. Proiectul de lege va fi dezbătut în procedură de urgență la Senat, care este prima camera sesizată, potrivit legestart.ro.
Mai mult, pentru a intra în vigoare, el va trebui să primească aprobarea președintelui României și să fie publica în Monitorul Oficial.
Bugetul.ro
[slideshow_deploy id=’24093′]