A fost încă un moment de sărbătoare astăzi la Primăria din Petroșani, odată cu ceremonia organizată în cinstea aniversării unui deceniu de la încheierea relațiilor de parteneriat dintre comunitățile locale din Petroșani și Bansko (din Bulgaria). La eveniment, alături de echipa primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a fost prezentă și o delegație din orașul înfrățit Bansko, delegație condusă de primarul localității Giorgi Ikonomov, din care au mai făcut parte Ivan Kadev – secretarul general Primăriei din Bansko, Petar Baryakov – Președintele Consiliului orășenesc, Magdalena Boyanova – șefa Cabinetului primarului, prof.dr. Rumen Pandev – expert medical, Tanya Stancheva – șef al Departamentului Economic din Primăria Bansko și Dobrin Boyanov – responsabil cu dezolvarea de proiecte.
Relația de înfrățire dintre municipiul Petroșani și localitatea Bansko din Bulgaria durează de 10 ani, timp în care reprezentanți din cele două localități înfrățite au derulat împreună mai multe proiecte comune, trei dintre acestea beneficiind de suport financiar din partea Uniunii Europene. Cei doi primari, care au participat în urmă cu 10 ani la semnarea protocolului de înfrățire, Tiberiu Iacob Ridzi tot ca primar al Petroșaniului și Giroi Ikonomov ca Președinte al Consiliului local din Bansko, și-au amintit care au fost punctele forte care au generat această relație. ”Atunci când am deschis dialogul cu cei din Bansko, acum 10 ani, scopul nostru a fost acela de a ne inspira din modelul de succes al unei stațiuni de schi din Estul Europei și de a învăța cum putem implementa un astfel de model și la noi, în Parâng. Bansko era deja, la vremea respectivă, în topul stațiunilor montane din Europa, iar astăzi se află în Top 30 mondial în ceea ce privește atragerea de turiști pentru schi. Am învățat mult din proiectul lor de dezvoltare a turismului și sper că, în cele din urmă, vom face și noi pași înainte în impolementarea proiectului nostru privind dezvoltarea domeniului schiabil”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Primarul orașului Bansko, Giorgi Ikonomov recunoaște, la rândul său, că a avut multe de învățat din relația cu comunitatea din Petroșani, Acesta își amintește că în urmă cu 10 ani când a venit la Petroșani, era prima sa ieșire într-o delegație oficială în străinătate și a fost absolut încântat de ospitalitatea celor de la Petroșani. El recunoaște că s-a împrietenit atunci cu primarul Petroșaniului și, chiar dacă nu s-au mai văzut de atunci, relația a rămas la același nivel. ”Vă sunt recunoscător pentru ospitalitate. Vizita mea are o conotație sentimentală. Acum 10 ani am fost aici, în Petroșani, în calitate atunci de președinte al Consiliului Local. Eram proaspăt numit în această funcție și a fost prima vizită externă. Nici eu nu am mai fost aici de 10 ani dar consider și eu că ar trebui să ne întâlnim mai des. Sunt recunoscător că suntem orașe înfrățite. V-am considerat și vă consider un partener foarte serios, am găsit sprijin și cooperare din partea dumneavoastră. la fiecare solicitare a noastră”, a spus primarul Giorgi Ikonomov.
Acum, comunitatea din Bansko a găsit la Petroșani un model de succes în dezvoltarea sistemului medical de urgență, model din care specialiștii bulgari încearcă acum să se inspire, pentru a implementa în celebra stațiune montană din Bulgaria un sistem medical de urgență de nivel european. ”Pentru noi, Bansko este cel mai bun exemplu legat de turism. În schimb pe partenerii noștri i-a inspirat modul în care la Petroșani funcționează serviciile medicale de urgență”, mai spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi. De altfel, delegație din orașul înfrățit Bansko se află zilele acestea la Petroșani, pentru o nouă etapă din cadrul proiectului european intitulat ”Transferul inovațiilor în domeniul sănătății”. Proiectul va dezvolta rețele partenere pentru dezvoltare durabilă, lucru ce vizează creșterea relației de înfrățire deja existente dintre cele două municipii.
În cadrul vizitei la Petroșani, oaspeții din Bansko au vizitat Spitalul de Urgență din Petroșani, Detașamentul de pompieri și SMURD din cadrul ISU Petroșani, dar și centrul civic al Petroșaniului și zona turistică Parâng.