Zile libere 2019: Cum se vor planifica minivacanțele anul viitor

Aleşii au în plan schimbarea Codului Muncii. Astfel, o propunere legislativă care visează milioane de bugetari va schimba totul din 2019, iar minivacanţele vor fi planificate diferit.

38 de parlamentari au decis să înregistreze la Senat o propunere legislativă care completează Codul Muncii. Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul va trebui să stabilească toate minivacanţele de care vor beneficia bugetarii în decursul anului respectiv.

„Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul stabileşte prin Hotărâre de Guvern zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced şi care succed sărbătorile legale, respectiv zilele în care recuperează acesta”, prevede proiectul de lege de modificare a Codului Muncii.

Iniţiatorii de la UDMR, PSD şi PNL spun că predictibilitatea astfel obţinută va facilita planificarea din timp a activităţii sectorului privat cu cea din sectorul public.

Mai mult, în expunerea de motive se arată că proiectul „oferă şi posibilitatea programării activităţilor familiale în familiile unde părinţii lucrează în ambele sectoare economice, măsură apreciată nu numai de angajatori şi angajaţi dar şi de sectoarele turistice. Prin posibilitatea de a se pregăti din timp pentru mini-vacanţele astfel stabilite, turiştii îşi pot planifica în acest sens mini-vacanţe iar agenţiile de turism se pot pregăti cu oferte avantajoase”..

Până acum, Guvernul a stabilit, în preajma unor sărbători legale, acordarea unor zile libere pentru a face o „punte” între ziua de sărbătoare legale şi week-end.

Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; 1 iunie; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

capital.ro

[slideshow_deploy id=’27028′]