La start ”Petrila faptelor bune 2018”
Succesul de care s-a bucurat anul trecut proiectul caritabil, ”Petrila faptelor bune!”, lansat la Centrul de Documentare și Informare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6 din Petrila, i-au determinat pe inimoșii organizatori să îl continuie și în acest an cu speranța că și de data aceasta vor reuși să adune donații care să ajungă pe masa celor nevoiași în preajma sărbătorilor de iarnă.
”Respectăm tradiția și punem la cale și în acest an proiectul caritabil mult așteptat, ”Petrila faptelor bune”. Anul trecut am strâns împreună peste două tone de alimente în valoare de aproximativ 12167,9 lei. Sute de voluntari de toate vârstele au participat la această acțiune și datorită oamenilor cu suflet care au donat după posibilități, persoanele cu adevărat nevoiașe din orașul nostru au avut masa îmbelșugată de Crăciun. Știm că sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a ne pune speranțe în viitor. Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului este doar o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Astfel, acest proiect caritabil a luat naștere din dorința de a ajuta persoanele din orașul nostru aflate în dificultate pe perioada de iarnă”, spune Raluca Elena Cocolan, inițiatoarea acestui proiect de suflet.
Așadar, s-a dat startul etapei de colectare a alimentelor. În perioada 9 noiembrie – 9 decembrie 2018 puteți dona alimente greu perisabile precum: ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve, cozonaci, biscuiți, dulciuri, cereale, sucuri, dar și detergenți, produse de igienă personală (săpun, pastă de dinți).
”Alimentele pot fi aduse la Centrul de Documentare și Informare al Școlii 6 Petrila dar și la Biserica ”Sfânta Treime” – Preot Boantă Adrian. De asemenea, la cererea celor care doresc să se implice, putem stabili și alte locații de colectare a alimentelor. Așteptăm voluntari!!”, precizează Raluca Elena Cocolan.
Ultima zi de donații, duminică, 9 decembrie, ora 14:00, la Centrul de Documentare și Informare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6 Petrila, locul unde a început acest frumos proiect, va fi marcată prin mici momente artistice puse la cale de copiii talentați ai orașului Petrila pentru o atmosferă caldă, în ciuda frigului de afară.
”Vă așteptăm să vă alăturați acestei cauze nobile și să oferim împreună de la inimă, la inimă!”
ORGANIZATOR: RALUCA-ELENA COCOLAN – Centrul de Documentare și Informare, Școala Gimnazială Nr. 6 Petrila
SPONSOR OFICIAL: ALEXANDRA LIHOACĂ
PARTENERI: Asociația Culturală ”Les Amis de la France”, Asociația SAN MONTAN, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Biserica ”Sfânta Treime” – Preot Adrian Boantă, Organizația Caritas Petroșani, CCD HUNEDOARA, Primăria Orașului Petrila.
[slideshow_deploy id=’24093′]