Prof. dr. ing. Victor Vaida aduce în atenție ”Centeranul energeticii românești”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Asociația Generală a Inginerilor din România și Societatea Inginerilor Energeticieni din România, organizează în ziua de 21 noiembrie 2018, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, simpozionul cu tema „Centenarul energeticii românești”. Manifestarea este pusă sub semnul împlinirii unui secol de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

În cadrul simpozionului vor fi prezentate comunicările: „Centenarul energeticii românești”, susținută de prof. dr. ing. Victor Vaida, personalitate de marcă a energeticii românești, fost președinte al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei și fost președinte al RENEL, precum și comunicarea cu tema „Cărbunele în strategia energetică a României”, susținută de prof. dr. ing. Dumitru Fodor, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România.

”Cu același prilej, Victor Vaida va lansa două volume pe care le-a dedicat Centenarului Marii Uniri: „Istoria Bisericii Ortodoxe din Deva” și „Centenarul energeticii românești”. Prima lucrare este o amplă și bine documentată istorie a Bisericii Ortodoxe din Deva, a vieții comunității ortodoxe de aici precum și a lăcașurilor ortodoxe de cult din Deva. Valoarea lucrării este cu atât mai mare, iar efortul de realizare a ei cu atât mai lăudabil și demn de respect, cu cât cartea este rodul muncii unui inginer energetician care, cu simț patriotic, a dorit să scrie istoria ecleziastică a Devei. Al doilea volum este o retrospectivă, realizată științific, a energetici românești, începând din anul 1882 până în zilele noastre, cu analize minuțioase ale diferitelor etape parcurse de această importantă ramură a economiei românești, incluzând termoenergetica, hidroenergetica și electroenergetica, fiind menționate și personalitățile românești din acest domeniu”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.

Ambele volume se alătură cu succes publicațiilor care, în anul Centenarului, au fost elaborate în semn de omagiu adus tuturor românilor care au făurit România Mare.

[slideshow_deploy id=’36590′]