Judecătorii, procurorii ori polițiștii nu o pot liniști

Tânăra din Lupeni are la activ sute de spargeri și a băgat cu adevărat Valea în sperieți. Pentru că este minoră nu ajunge după gratii iar acest lucru pare să o încurajeze să fure fără oprire.

Ultima spargere dată de minoră a avut loc luni seara, la o farmacie din Lupeni. Adolescenta a intrat și a cerut farmacistei să-I dea lapte praf. Angajata s-a dus în depozit să aducă produsul și minora, într-o fracțiune de secundă, a acționat. A furat 545 de lei din casa de marcat și a ascuns banii în mâneca gecii, însă a fost văzută de un alt client și împreună cu farmacista au reținut-o până la sosirea polițiștilor. „Aceasta se afla sub măsura controlului judiciar, după ce a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţiştii petroşăneni, ca urmare a comiterii, la data de 06.11.2018, a unei infracţiuni de furt calificat (la acea dată a sustras din locuinţa unui bărbat din municipiul Petroşani bijuterii din aur în valoare de 10.000 lei, profitând de faptul că uşa de acces nu era asigurată)”, precizează IPJ Hunedoara. Tânăra este cercetată pentru tentativă de furt. Recent a fost condamnată de Judecătoria Deva la o măsura educativă pentru că a intrat în vestiarul unei firme din capitala județului și a jefuit angajatele.

Foto cronicavj.ro

[slideshow_deploy id=’19661′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »