Planuri pentru zona Crividia, prin programul GAL Vulcan

Conform graficului de activități al lunii noiembrie, echipa Grup de Acțiune Locala (GAL) municipiul Vulcan și-a continuat seria întâlnirilor dintre reprezentanții Primariei municipiului Vulcan – beneficiar al proiectelor POR/POCU din cadrul Strategiei de Dezvoltare a municipiului Vulcan, cu reprezentanții comunităților vizate, în vederea discutării fișelor de intervenții din Zonele Urbane Marginalizate (ZUM).

În acest sens, în data de 22 noiembrie 2018, a avut loc întalnirea cu cetățenii din zona Crividia, aceștia fiind invitați să-și exprime punctul de vedere cu privire la proiectele ce vor fi implementate în această zonă, prin intermediul proiectului european accesat de GAL Vulcan.

”Crividia beneficiază alături de celelalte zone incluse în Strategie, de câteva măsuri de intervenție, menite să crească standardul de viață al locuitorilor.
Întâlnirea dintre reprezentanții Primăriei, cei ai GAL Vulcan și cetățenii din Crividia a avut ca scop, informarea acestora despre ceea ce urmează să se realizeze în 2019”, a precizat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan. 

Astfel, conform Strategiei realizate de GAL Vulcan, pentru acest cartier sunt prevăzute proiecte pentru amenajarea de locuri de joacă pentru copii și refacerea infrastructurii rutiere și pietonale, din Crividia până pe strada Teodoara Lucaciu, pe o lungime totală de 3800 m.

[slideshow_deploy id=’19661′]