Conducerea Consiliului Județean Hunedoara și reprezentanții Serviciului Public Administrare Monumente Istorice, în grija căruia se află situl Sarmizegetusa Regia, s-au întâlnit astăzi cu directorul Direcției Silvice Deva, ing. Radu Crișan, cu șeful Biroului Tehnic din cadrul Direcției Silvice, ing. Victor Coandă și cu șeful Ocolului Silvic Grădiște, ing. Nicolae Oproiu, pentru a discuta pașii care trebuie urmați pentru scoaterea din fondul forestier a arborilor din incinta sitului istoric.
”Este vorba de arborii care se află pe traseele de vizitare și care pun în pericol atât integritatea monumentelor din sit, cât și siguranța turiștilor”, a precizat Mircea Bobora, președintele CJH.
În urma acestei întâlniri s-a convenit ca titularul dreptului de administrare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv Consiliul Județean Hunedoara, să transmită o solicitare scrisă Direcției Silvice Deva privind scoaterea din fondul forestier a 9,5 hectare din cele 14,3 hectare aflate în această situație. După transmiterea acestei adrese, Direcția Silvică va întocmi documentația pe care o va depune la Regia Națională a Pădurilor Romsilva în vederea eliberării avizului. Acest document va fi depus ulterior la Garda Forestieră Timișoara și apoi la Ministerul Apelor și Pădurilor, în vederea obținerii acordului final.