Red Bull Oslea Hiride continuă povestea freeride-ului românesc și în 2019 cu cea de a opta ediție și e pe cale să dea startul înscrierilor!

Devenit deja o tradiție anuală a comunității freeriderilor din România, Red Bull Oslea Hiride dă startul unei noi provocări pe data de 23 februarie 2019.

Acesta este singurul eveniment de hike & ride din țară și are loc în Masivul Oslea, o zonă sălbatică de la granița Parcului Național Retezat, într-un cadru natural impresionant unde totul depinde de bunăvoința muntelui și a vremii.
Ceea ce face acest eveniment unic, dar și mai provocator, este faptul că experiența este compusă din două părți: hike and ride! Prima parte a competiției constă în testarea abilităților fizice ale concurenților prin urcarea întregului versant, având pe umeri greutatea echipamentului, dar și frigul și zăpada din golul alpin. Această urcare va avea loc pe o distanță de 3.9 kilometri cu plecare de la cota 1300 metri, până la nivelul crestei la 1940 metri.
Ajunși pe creastă, concurenții vor trece la partea a doua a provocării Red Bull Oslea Hiride. Aceasta constă în testarea abilităților tehnice ale concurenților, acolo unde fiecare mișcare este foarte atent analizată: o coborâre pe schi sau snowboard de 1.4 kilometri, cu o pantă de 45°. Linie, control, fluiditate, tehnică, stil, trick-uri, sunt doar câteva dintre elementele de care aceștia trebuie să țină cont pentru a putea impresiona juriul prezent și pentru a-și putea asigura un loc pe podium. Fața de concurs nu este una ușoară fiind prezente elemente naturale de stâncă și alte obstacole, însă aici se va vedea cu adevărat experiența și îndemânarea riderilor.
Cele două secțiuni – schi și snowboard – vor include patru categorii după care se va face și premierea pe podium. Feminin Open, Masculin Open, Feminin Pro și Masculin Pro. Categoria Open se adresează concurenților cu un nivel mediu, iar categoria Pro se adresează concurenților profesioniști care au ocupat un podium la edițiile anterioare sau competiții similare.
Pe data de 23 februarie 2019 vor fi 130 de concurenți la linia de start, iar voi puteți fi printre ei, încep înscrierile!
Primul start la înscrieri va fi pentru categoria OPEN în data de 3 decembrie, ora 21:00. Există 100 de locuri pregătite pentru primii înscriși, dar și o listă de așteptare de 50 de locuri. Concurenții vor avea la dispoziție 3 zile pentru a plăti taxa de înscriere din momentul primirii e-mailului de validare. În caz contrar, următoarea persoană de pe lista de așteptare îi va revendica locul.
Al doilea start va fi pentru categoria PRO și va avea loc în data de 10 decembrie, ora 21:00, unde sunt 30 de locuri pregătite pentru înscriși.
Înscrierile se vor face pe site-ul competiției: http://redbull.ro/osleahiride.
Pentru ambele categorii, Open și Pro, organizatorii își rezervă dreptul de a acorda wild-carduri până la data competiției.
Ediția din 2019 vine cu multe schimbări și îmbunătățiri și suntem nerăbdători să ajungem la fața locului. Poate știți, poate nu, însă la finalul competiției și după ultima fotografie pe podium va avea loc after party-ul pe care nu vreți să îl ratați sub nicio formă.
Povestea întreagă o găsiți aici: https://www.redbull.com/ro-ro/start-inscrieri-red-bull-oslea-hiride-2019
Acestea fiind spuse, 3 decembrie, 10 decembrie: START!

Pagina Facebook: https://www.facebook.com/osleahiride/

[slideshow_deploy id=’13835′]