Spărgătorii de bancomate riscă 10 ani de temniță
Procurorii din Gorj îi acuză pe cei trei spărgători de bancomate de constituirea unui grup infracţional organizat. Indivizii din Valea Jiului riscă până la zece ani de temniță.
Aurel Stănescu zis „Diamant” și Țală Moise, ambii din Vulcan, ajutați de un alt complice din Bistrița, au cutreierat jumătate din țară și au dat spergere după spargere. Au vizat bancomatele mai multor bănci pe care le spărgeau prin metode „clasice”. Le forțau fanta de bani și furau cât puteau. Au fost condamnați de mai multe instanțe cu închisoarea pentru furt, dar acum lucrurile s-au complicat. Pentru „loviturile” din Gorj au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, iar dacă vor fi găsiți vinovați riscă până la zece ani de închisoare. Deja s-au scurt mai multe termene iar Tribunalul Gorj este aproape de a da sentința.
Aurel Stănescu (60 de ani), Moise Țală (27 de ani) și Daniel Codreanu, un tânăr de 21 de ani din Bistrița, și au reușit să spargă cel puțin 13 automate bancare și au furat bani. Aceștia au descoperit că aparatele sunt la fel de vulnerabile ca o banală încuietoare și se foloseau de o simplă șurubelniță, un patent și o sârmă îndoită la capăt. Procurorii spun că suspecții au forțat aparate din Craiova, Filiași, Sebeș, dar și de pe raza județului Gorj. Șapte bănci au fost jefuite de grupare. „Diamant” abia scăpase din pușcărie, după ce executase o parte din condamnarea de doi ani și jumătate pe care o primise tot pentru spargerea unor ATM-uri din Petroșani.
[slideshow_deploy id=’36591′]