Marius Budăi, ministrul Muncii: Pensiile vor fi plătite în toată țara până pe 15 decembrie. Pensiile recalculate intră în plată din 1 octombrie 2018,indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar

Marius Budăi, ministrul Muncii a anunțat, luni seara, că în această lună pensiile vor fi plătite în toată țara până pe 15 decembrie. De asemenea, el a declarat că punerea în plată a pensiilor recalculate se va face începând cu 1 octombrie 2018, indiferent când se va termina de recalculat ultimul dosar.

”Vor primi în plus (pensionarii n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din țară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziționăm. Suntem în procedura de achiziție, suntem în procedura finală și imediat semnăm raportul procedurii și contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare și de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare. Dacă să zicem că în februarie 2019 un pensionar care se încadrează la acea lege 192 primește acasă decizia de pensie cu noul cuantum el va fi pus în plată începând cu 1 octombrie 2018. Practic de când a intrat legea în vigoare până va primi decizia acasă acel pensionar va primi diferența de bani”, a explicat Marius Budăi la România TV.

El a subliniat că de această recalculare vor beneficia cei care au fost afectați de inechitățile create de multele modificări ale Legii pensiilor.

”De-a lungul timpului legea pensiilor (…) a fost tot amendată, tot modificată. S-au creat inechități, unii pensionari au ieșit mai devreme beneficiind de un alt stagiu de cotizare, alții au beneficiat de punctaj la grupe, alții nu. Acele persoane care nu au punctaj la grupele de muncă și care au ieșit la pensie pe legi speciale se încadrează la 192. Acelor persoane le va fi recalculată pensia. Foarte important de precizat că, dacă cumva, din calcul, la unii dintre pensionari iese un cuantum mai mic niciun pensionar nu va pierde ci va rămâne în plată cu acel cuantum care este cel mai avantajos pentru el”, a mai spus ministrul Muncii.

 agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]