Președintele Consilului județean Hunedoara, Mircea Bobora a fost prezent astăzi la ședința festivă a ADR Vest, care a avut loc la sediul Consilului județean Timiș din Timișoara, for din al cărui Comitet Director face parte.
Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la constituirea Regiunii de Dezvoltare Vest și a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. pentru a marca acest eveniment, conducerea ADR Vest a organizat la Timișoara un eveniment festiv la care au fost invitați toți membrii CDR Vest de la înființare și până acum.
Înaintea evenimentului festiv, actualii membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest s-au întrunit în ședința obișnuită a acestui for pentru a adopta o serie de hotarâri necesare în derularea activității.
Regiunea de Dezvoltare Vest s-a constituit la data de 28 octombrie 1998 şi este compusă din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş. Situată la confluenţa unor importante drumuri europene, unde civilizaţia vestului interacţionează cu cea estică, Regiunea Vest – România se invecineaza cu Ungaria si Serbia si face parte din Euroregiunea Dunăre – Criş – Mureş – Tisa (DKMT), care implică cele patru judeţe ale Regiunii Vest, patru comitate din Ungaria şi regiunea autonomă Voivodina din Serbia. Euroregiunea a fost înfiinţată în 1997 pe baza unui protocol de colaborare semnat de către reprezentanţii autorităţilor locale din cadrul regiunilor componente. Protocolul semnat s-a dovedit un suport puternic pentru apariţia primelor instituţii frontaliere şi dezvoltarea unor relaţii cât mai intense între administraţiile aflate de-o parte şi de alta a graniţelor.