Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 10 decembrie 2018, ora 1600, la Galeria de Artă din municipiul Hunedoara, un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat Tăieri în alb, avându-l ca autor pe scriitorul și cunoscutul dascăl de limba și literatura română Mihai Petre.
Doctor în filologie din anul 1983, profesorul Mihai Petre a scris numeroase studii și cărți de specialitate dedicate toponimiei românești și hunedorene, studii de lingvistică generală și aplicată, publicate în reviste de profil și foarte apreciate de către specialiști. Profesorul Mihai Petre a format generații întregi de elevi cărora le-a dezvoltat gustul pentru lectură, pentru literatura de bună calitate, iar elevii lui i-au păstrat o frumoasă amintire.
Dincolo de scrierile de specialitate, Mihai Petre este și autorul unui interesant volum de interviuri cu dascăli hunedoreni de ieri și de azi, Interviuri hunedorene, precum și al volumelor Cretă color, inspirat din viața și atmosfera școlii românești, și Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de … Hunedoara, despre viața de ieri și de azi a Hunedoarei, precum și savuroase texte despre oameni și întâmplări din Oltenia.
”Volumul Tăieri în alb este inspirat de revederea, după 30 de ani, cu absolvenții Liceului Sanitar din Hunedoara, liceu unde profesorul Mihai Petre a predat limba și literatura română. Este o carte plină de afecțiune și prețuire față de foștii lui elevi, o carte din care dragostea față de profesiunea de dascăl răzbate frecvent. Construit ca un colaj de evocări scrise de cinci absolvente, cartea Tăieri în alb este un dar de suflet pe care dascălul Mihai Petre îl face elevilor săi cărora le-a insuflat dragostea pentru limba și literatura română, cărora le cerea să gândească și să citească, nu să memoreze. Întregul volum este o pledoarie pentru practicarea vocației de dascăl cu pasiune, cu profesionalism, cu dragoste față de elevi. Este o carte scrisă de un dascăl despre elevii săi, cărora le-a marcat adolescența, elevi care, odată ajunși oameni în toată firea, cu profesii diferite, îi poartă un respect deosebit și o caldă amintire profesorului lor, Mihai Petre”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județen din Deva.