Fondurile europene destinate României trebuie realocate în vederea unei utilizări mai eficiente, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler, miercuri, în cadrul conferinței organizată de Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (GECT) ”Poarta către Europa” care s-a desfășurat în localitatea ungară Nyíradony. El a adăugat că UDMR militează pentru salvgardarea finanțării Politicii Agricole Comune (PAC) și a Politicii de Coeziune, deoarece finanțările aferente acestor două mari politici ale UE slujesc interesele comunităților locale din Transilvania.
”Pentru UDMR, salvgardarea finanțării PAC și a Politicii de Coeziune, este o prioritate. Doar astfel UE va continua să sprijine proiectele de dezvoltare ale administrațiilor locale, ale fermierilor, IMM-urilor, adică va susține cadrul financiar necesar dezvoltării comunităților locale”, a declarat europarlamentarul, care, în context, a subliniat și importanța colaborării transfrontaliere. Winkler și-a exprimat speranța că România va adera în curând la spațiul Schengen, iar atunci cooperările de acest gen vor deveni mai accesibile, servind planurilor comune de dezvoltare pentru localitățile transfrontaliere.
”Această conferință este organizată într-un moment oportun din două motive. Primul motiv este că, în această perioadă, la Katowice, în Polonia, se desfășoară conferința ONU privind schimbările climatice, care va aborda, în mod global, provocările și răspunsurile privind încălzirea globală. Dar, nu trebuie să uităm că toate strategiile globale sunt implementate la nivel local, implicând comunități locale și administrații locale. Al doilea motiv este că, în Bruxelles, instituțiile europene dezbat, în această perioadă, cadrul financiar multianual al UE după 2020, iar obiectivele dezvoltării durabile se pot realiza numai dacă există finanțare adecvată”, a spus deputatul european al UDMR.
Iuliu Winkler s-a referit și la absorbția de fonduri europene, care, în România, are de suferit. ”În privința absorbției de fonduri europene mai avem multe de făcut, perfomanța generală a României fiind modestă. Ar fi trebuit să folosim în mai mare măsura posibilitatea de a realoca fondurile din diferite programe operaționale, soluție oferită de Comisia Europeană conform principiului flexibilității. În perioada 2007-2013, România nu a reușit să folosească 2 miliarde de euro din cele 20 de miliarde de euro disponibile prin Politica de Coeziune. Această sumă s-a pierdut îndeosebi la capitolele POS Transport și POS Mediu, acestea fiind și cele mai centralizate programe operaționale sectoriale. Programul Operațional Regional – POR este cel mai descentralizat, dar a avut și cele mai bune rezultate privind utilizarea fondurilor europene. Dacă guvernul ar fi decis din timp că realoce fondurile europene disponibile, atunci fiecare județ din România ar fi putut cheltui încă 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților locale. Cred că, acum, suntem în aceeași situație ca în urmă cu 7 ani. Ar fi bine ca guvernul să înceapă să se gândească cum poate realoca cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea locală”, a precizat Iuliu Winkler.
Printre participanții la conferința ”Schimbările climatice și consecințele economice și sociale în teritoriul GECT Poarta către Europa”, desfășurată în localitatea ungară Nyíradony, s-au aflat președintele GECT, deputatul Tasó László, deputatul UDMR Szabó Ödön, președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Pásztor Sándor, președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, europarlamentarul Bocskor Andrea, președintele Adunării Generale din județul Hajdú-Bihar, Pajna Zoltán, din partea guvernului ungar a fost prezent secretarul de stat Kiss-Parciu Péter, iar din partea Guvernului României dr. Radu Roca, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Mediu, precum și reprezentanți al Ministerului Dezvoltării.
GECT ”Poarta către Europa” este rezultatul parteneriatului între Ungaria și România, care implică aproximativ 88.000 de locuitori într-o zonă de 808,78 km². În cadrul GECT ”Poarta către Europa” activează 21 de administrații locale și județene din Ungaria și 16 din România.
Creată în 2012, GECT este destinată să faciliteze şi să promoveze cooperarea transfrontalieră, transnaţională şi interregională, dispune de personalitate şi capacitate juridică, fiind o asociere internațională. Scopul GECT este ca, în parteneriat cu autoritățile publice locale, organizațiile neguvernamentale și persoanele juridice din zonă, să implementeze programe care să conducă la o revigorare socio-economică.