Luna decembrie a devenit, pentru voluntarii și prietenii Asociației ”Parco Cavalli” din municipul Vulcan una sinonimă cu bunătatea. Pentru că, așa cum au demonstrat de fiecare dată în acțiunile lor, pentru cei de la Parco Cavalli a face un bine oamenilor mai puțin norocoși din comunitățile locale sărace ale Văii Jiului a devenit mai mult decât o datorie de onoare.
Încă din prima zi a lunii decembrie – luna cadourilor, membri Asociației Parco Cavalli au pornit prin cartierele măginașe ale Vulcanului cu cadouri, convinși fiind că cea mai frumoasă sărbătoare românească la 100 de ani de România nu poate fi altfel decât una în care poți dărui semenilor.
Florin Vrabie, Roxana Irimie și ceilalți voluntari de la Parco Cavalli, au reușit, cu sprijinul altor oameni cu suflet care s-au alăturat proiectului caritabil ”Arată că îți pasă”, cum sunt familia Nelu și Diana Hlușmaniuc, Florin și Aurica Boncea, Alina mariș, Rebeka Czifra, Nicu Chirculescu sau Speranța Pavel, să aducă bucurie pentru copiii din Micro 3B, Colonia de Jos sau Crividia, cartiere mărginașe ale Vulcanului.
”La 100 de ani de România am sărbătorit dăruind. Și tot dăruind am sărbătorit, alături de copiii nevoiași ai Vulcanului, ziua de Moș Nicolae. Le mulțumim din inimă tuturor celor care s-au implicat în proiectul nostru, cu donații pentru cei mici, pentru că, în acest fel, au arătat că le pasă. Așteptăm în continuare să ni se alăture cât mai mulți oameni care doresc să se implice în acest proiect, care doresc ca împreună, să facem cât mai mulți copii fericiți”, spune Florin Vrabie, președintele Asociației Parco Cavalli.
Activitățile caritabile derulate de voluntarii vulcăneni vor continua pe tot parcusul aceste luni, în cadrul proiectulu intitulat „Arată că îți pasă !”
”Luna decembrie este luna în care ne bucurăm de colinde, de sărbători, de daruri, oferind bucurie celor dragi. Depărtarea de casă și de cei dragi adâncește si mai mult sentimentul de melancolie și tristețe. Poate de aceea, pentru românii din Bergamo (Italia) pe care i-am avut aproape în sprijinirea proiectului nostru – Alina, Rebeka și Speranța – acesta este un bun prilej de a ne ajuta în campania noastră. Le mulțumim pentru pachetele trimise, pe care le-am dăruit celor nevoiași din Vulcan. Așa cum vom face în continuare, în această lună, în care vrem să aducem bucurie celor care, din lipsuri și griji cotidiene, nu-și mai pun speranțele nici măcar în magia Crăciunului. Pentru acești copii și acești oameni trebuie să facem tot ceea ce putem, să-i convingem că Moș Crăciun și bunul Dumnezeu există ! Există și nu a uitat că luna decembrie trebuie să fie o lună a cadourilor pentru toți copiii”, luna în care fiecare redevenim copiii de altădată, a mai spus Florin Vrabie.
Dacă doriți să ajutați la dezvoltarea acestui proiect, dacă doriți să faceți o faptă bună și un copil fericit de sărbători, atunci voluntarii de la ”Parco Cavalli” Vulcan vă invită să le fiți aproape.