La Universitatea din Petroșani s-a lansat oficial proiectul european “Educația, o șansă pentru Valea Jiului!”

La Universitatea din Petroșani a fost lansat proiectul european POCU/320/6/21/122596, “Educația, o șansă pentru Valea Jiului!”, derulat de instituția de învățământ supeior din Valea Jului  în parteneriat cu SIVECO România S.A.

Managerul de proiect, prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser – prorector al UPER, preczează că proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, și se derulează pe o perioadă de 30 de luni având o valoare totală de 4.125.166,55 lei. ”Obiectivul general al proiectului este potențarea oportunităților de dezvoltare a societății la nivel local și regional prin intermediul unei oferte educaționale actualizate și diversificate, dezvoltată în strânsă corelare cu prioritățile strategice regionale și naționale, însoțită de un pachet de măsuri de atragere a tinerilor către studiu, acompaniată de acțiuni de creștere a competențelor personalului didactic și care, împreună, să contribuie la maximizarea șanselor de angajare pentru viitorii absolvenți din învățământul terțiar, universitar și non-universitar tehnic”, a declarat prof.univ.dr.ing. Eduadr Edelhauser, la conferința de lansare a acestui proiect, care a avut loc luni, 10 decembrie 2018 la sala de conferințe a Bibliotecii universitare.

Grupul țintă al proiectului “Educația, o șansă pentru Valea Jiului!” este reprezentat de 50 de profesori angajați ai Universității din Petroșani din care 40 de cadre didactice aferente învățământului terțiar universitar și 10 cadre didactice aferente învățământului terțiar non-universitar tehnic, 300 de studenți înrolați la programele de studii de licență și master ale celor 3 facultăți din structura Universității din Petroșani și din 40 de tineri care au finalizat forma de învățământ secundar superior cu sau fără certificare (diploma de BAC) și care vor urma cursurile programului de studii terțiar non-universitar tehnic dezvoltat și înființat în cadrul proiectului.

În cadrul conferinței de lansare a proiectului din data de 10 decembrie 2018 , au participat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ preuniversitar, cadre didactice universitare, studenți, elevi și reprezentanți ai mass media. De asemena, au fost prezenți, în calitate de invitați, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, ai Liceelelor și Colegiilor Hermes, Carmen Sylva, Dimitrie Leonida Mihai Viteazu, din Petroșani și, respectiv Vulcan.

[slideshow_deploy id=’13835′]