CNAIR preia jumătatea prin munţi din Autostrada Unirii şi lansează un contract pentru studiul de fezabilitate

CNAIR preia jumătatea prin munţi din Autostrada Unirii, jumătate era dată „pierdută”, după ce Comisia de Prognoză a transmis că lucrează la studiul de fundamentare numai pentru segmentul Târgu Neamţ – Ungheni şi lansează un contract pentru studiul de fezabilitate.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scoate la licitaţie un contract estimat la 30 de milioane de lei pentru completarea studiului de fezabilitate al tronsonului Târgu Mureş – Târgu Neamţ, parte din Autostrada Unirii, a declarat luni şeful companiei, Narcis Neaga, scrie Economica.net.

Contractul pentru completarea studiului de fezabilitate include studii geo şi acord de mediu. Durata va fi de 14 luni plus patru luni de asistenţă tehnică, a specificat şeful CNAIR într-un interviu pentru DCNews.

În ceea ce priveşte tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni din Autostrada Unirii, acesta va fi realizat prin Parteneriat Public Privat (PPP) şi va fi gestionat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, a mai spus Narcis Neaga. Comisia Naţională de Prognoză a anunţat recent că Guvernul va construi doar jumătate din Autostrada Unirii, Târgu Mureş – Iaşi, prin parteneriat public-privat, respectiv secţiunea Târgu Neamţ – Iaşi– Ungheni, precum şi podul de la Ungheni.

Preşedintele instituţiei, Ion Ghizdeanu, a declarat pentru „Adevărul“ că Prognoza lucrează în acest moment la studiul de fundamentare. Cealaltă jumătate, cea grea, prin munţi, era în aer. Legea privind realizarea Autostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor. Potrivit proiectului, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat, potrivit legii.

economica.net

[slideshow_deploy id=’27126′]