GAL municipiul Vulcan, Primăria, sectorul privat și societatea civilă. În această formulă s-a desfășurat astăzi la Primărie întâlnirea de informare pe care reprezentanții GAL municipiul Vulcan și cei a i Primăriei au făcut-o în prezența reprezentanților ONG-urilor din municipiu, în privința posibilităților de finanțare pe care proiectul integrat în GAL Vulcan le poate genera, în programul de finanțare al UE, prin Programul Operațional Capital Uman, 2014 – 2020.
Abordările vorbitorilor au furnizat informații utile legate de informarea, instruirea și îndrumarea beneficiarilor și potențialilor beneficiari POCU/POR și a membrilor comunității.
Concret, ONG-urile interesate să colaboreze cu Primăria în cadrul proiectului GAL, se pot orienta pe baza autorizațiilor deținute de acestea, sau în cadrul lor de către colaboratorii acestora, către furnizarea de servicii de consiliere și formare, dar și către servicii sociale, pentru care se vor putea realiza proiecte dedicate celor 5 zone ZUM, cuprinse în Obiectivul general al GAL Vulcan, dar și în Strategia de Dezvoltare Locală.