Starea drumurilor județene astăzi, 15 decembrie 2018
Potrivit Dispeceratului pentru Drumuri Județene Hunedoara în dimineața zilei de 15 decembrie 2018, starea drumurilor din aria de responsabilitate a acestuia este relativ bună. Pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă, dar, deocamdată, nu sunt probleme deosebite sau blocaje. Zăpada este afânată și tocmai de aceea se recomandă mare atenție la codus, deoarece este risc de derapaj.
Până la această oră, Dispeceratul Drumuri Județene a primit solicitări pentru intervenții pe drumurile județene aflate pe teritoriul comunelor Ghelari, Peștișu Mic, Brănișca, Bătrâna, Rapolt, și spre Săcărâmb. Drumarii acționează cu utilaje specifice și cu material antiderapant, în funcție de nivelul de intervenție atribuit fiecărui drum în parte. Prioritate au drumurile care asigură accesul în centrul de comună, spre cel mai apropiat oraș și spre drumurile naționale.
În Valea Jiului, zona vizată de codul portocaliu, se acționează continuu, pentru a nu se crea blocaje în trafic pe drumurile care duc spre domeniile schiabile.
Județul Hunedoara se află încă de seara trecută sub cod galben de ninsori, iar în această dimineață a intrat în vigoare un cod portocaliu care vizează sudul județului și masivele muntoase din Carpații Meridionali aflate pe teritoriul nostru (Retezat, Șureanu, Parâng, Vâlcan).
[slideshow_deploy id=’27126′]