România va prelua președenția Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de șase luni

România a aderat la UE în urmă cu 12 ani. Președenția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare 6 luni. În cursul perioadei de 6 luni, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu. Astfel, ea contribuie la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului. 

Statele membre ale Uniunii Europene care dețin Președinția se grupează câte trei, formând triouri. Acest sitem de conducere al UE a fost introdus în 2009 prin intermediul Tratatului de la Lisabona. Responsabilitatea trioului este să stabilească obiectivele UE pe termen lung, dar și pregătirea unei agende comune. În acest fel, se determină aspectele și subiectele majore ce vor fi abordate de Consiliu pe o perioada de 18 luni. Trioul actual este format din Austria, Bulgaria și Estonia.

România va prelua Președenția Consiliului începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni. Preluarea și pregătirea acestui mandat reprezintă o prioritate națională. Deținerea Președinției Consiliului UE este o premieră pentru România. Mai mult decât atât, aceasta este oportunitatea ideală pentru noi de a demonstra capacitatea de a îndeplini o sarcină foarte importantă.

Totul depinde de coordonarea și planificarea la nivel național de care țara noastră va da dovadă, dar și de dialogul susținut cu statele membre și instituțiile UE. Astfel, România va juca un rol important în procesul de reflecție asupra modului de dezvoltare și consolidare a proiectului european. De asemenea, Președinția României la Consiliul UE va încerca facilitarea consolidării cooperării între statele membre UE.

Procesul de pregătire al țării noastre pentru Președinția la Consiliul UE este laborios și de durată. De aceea, România trebuie să se pregătească să își asume această Președinție, fiind una dintre obligațiile sale ca stat membru al UE.

a1.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]