Primăria Lupeni pregătește un Revelion în aer liber de poveste

În acest sens, încă de pe acum Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni invită cetățenii municipiului Lupeni să petreacă împreună un Revelion de poveste la cumpăna dintre ani, în Parcul CAP începând cu orele 22,00. Evenimentul va fi susținut de o seamă de artiști de excepție, interpreți de muzică muzică populară și etno. Astfel, pe scena de la Lupeni vor urma îndrăgiții artiști de muzică populară Veta Biriș, Suzana Toader și Felician Necula, precum și cel mai îndrăgit artist al Maramuresului, interpretul de muzică etno Ionică Moroșanu.
”Aceștia sunt invitații noștri care, suntem siguri ,vor încinge atmosfera în noaptea dintre ani, iar la miezul nopții atât participanții la acest eveniment public, dar și toți cetățenii Lupeniului, se vor bucura de un spectaculos foc de artificii”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Spectacolul artistic va fi întregit și de feeria de culori pe care o prezintă anul acesta iluminatul de sărbători din municipiul Lupeni și în mod deosebit cel din zona Parcului CAP, iluminat care situează Lupeniul în rândul celor mai frumos împodobite orașe din țară.


[slideshow_deploy id=’24093′]
« APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 18 DECEMBRIE SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA (Știre anterioară)
(Următoarea știre) 20 de ani de dezvoltare regională, marcați la Consiliul județean Hunedoara »