Colindul Crailor, un obicei străvechi care anunţă Naşterea Mântuitorului
Colindul Crailor, un obicei străvechi care anunţă Naşterea Mântuitorului, are un singur corespondent, respectiv Viflaimul, şi s-a păstrat nealterat de-a lungul vremii.
Colindul Crailor se desfăşoară sub formă unei scenete, care durează 25 de minute. Echipa este compusă din cel puţin 7 persoane, dar poate ajunge şi până la 30 de membri. Sunt personaje pozitive şi personaje negative, care se înfruntă şi, la fel ca în legendele româneşti, binele învinge întotdeauna răul.
Craii îşi încep colinda în Ajunul Crăciunului şi merg din casă în casă pentru a vesti naşterea pruncului Isus. Alaiul este condus de Irod, dar prezenţa acestora în gospodării este anunţată de Înger, care cere voie gazdelor să înceapă colinda.
”Craii” este povestea celor trei magi de la Răsărit, care au plecat cu aur, smirnă şi tămâie să îl caute pe Pruncul Nou-Născut, la Ierusalim, pentru a i se închina: aurul – Împăratului, tămâia – Dumnezeului, smirna – Omului, care va suferi chinuri. Sceneta se petrece sub forma unui dialog aprins între împăratul Irod şi cei trei magi, numiţi în poveste Baltazar (sau Valtezar), Gaspar şi Melchior, care vin în faţa lui Iord pentru a-l întreba de Născutul care a fost indicat de semnele cereşti. Împăratul refuză însă să creadă vestea magilor, potrivit căreia s-a născut Împăratul Împăraţilor şi încearcă să îi păcălească: „Asta nu poate să fie decât numai viclenie/ Că eu sunt împărat tare/ Cât cuprinde lumea mare”.
Vechimea acestui obicei nu o ştie nimeni cu exactitate şi se pierde undeva în negura timpului. Sunt însă documente de pe la 1800 care vorbesc despre acest obicei în Valea Jiului, după cum precizează unele surse.
A fost atât de bine împământenit în această zonă încât aproape nu este oraş sau sat în Valea Jiului unde să nu existe măcar câte o ceată de crai care duce tradiţia mai departe.
Cu banii strânşi de ceata de colindători, în fiecare an se organizează un bal tradiţional, la care participă şi satele învecinate.
Documentație: Gazeta de Dimineață, AGERPRES
[slideshow_deploy id=’27126′]