Comuna hunedoreană Luncoiu de Jos leagă punți de frăție cu Basarabia
După comuna Crișcior și municipiul Vulcan, o altă localitate hunedoreană deschide punți de legătură cu Basarabia. În acest sens, vineri, 4 ianuarie 2019, la sediul Primăriei din comuna hunedoreană Luncoiu de Jos, primarul acestei localități Călin Dorin Dud a parafat documentele de înfrățire a acestei comune cu primarul comunei Greblești din Republica Moldova, Aliona Chircu.
La eveniment, alături de cei doi primari, au fost prezenți ministrul Românilor de Pretutindeni – Natalia Elena Intotero, deputatul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, vicepreședintele Daniel Andronache, administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram, prefectul Fabius Tiberiu Kiszely și mai mulți primari din Țara Zarandului, precum și președintele Raionului Strășeni – Mihail Popa.
”Ca român cu rădăcini moldovenești, mă încearcă sentimente aparte de fiecare dată când între hunedoreni și basarabeni se încheagă noi relații frățești. Un astfel de moment l-am trăit și ieri, odată cu semnarea documentelor de înfrățire între comuna hunedoreană Luncoiu de jos și comuna Greblești din raionul Strășeni al Republicii Moldova. Îl felicit pe primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud pentru inițiativă, care este deja a doua de acest fel din județul nostru. Încă o dartă ne-am convins că, până la urmă, devizele care ne călăuzesc sunt și pentru noi, asemenea celor scrise pe frontispiciul raionului Strășeni: ”Viaţa e scurtă iar datinile strămoşeşti sunt eterne. Tot așa cum, prin fapte nobile, iertare şi credinţă se va înveşnici omul !”, a declarat Costel Avram.
[slideshow_deploy id=’17636′]