ANPC vrea să aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri și închiderea unor agenți economici ce pun în pericol sănătatea populaţiei

Marius Pârvu, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a afirmat joi că trebuie găsite soluţii pentru a putea închide definitiv activitatea unor agenţi economici care încalcă articole de lege ce pun în pericol sănătatea populaţiei, dar şi pentru a aplica amenzi la valoarea cifrei de afaceri.

„O nemulţumire a mea este vizavi de amenzi. Avem acea lege a prevenţiei şi am practicat-o, dar am constatat că procentul celor care nu respectau legea era mai mare. Am încercat să găsim soluţii să nu amendăm, dar în prezent sunt agenţi economici care ne râd în faţă şi spun: „scrieţi ce vreţi că oricum valoarea amenzii nu contează, se plăteşte jumătate din minim, după cum ştiţi în termen de 15 zile.

Adică mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, şi vă daţi seama ce afectat este. În acest sens o să lucrez cu domnul ministru Daea pe măsurile care sunt aplicate prin OUG 21, măsuri complementare care se pot aplica agenţilor economici, în sensul că ei pot fi închişi temporar 30 de zile, 6 luni, un an, iar în viitoarea gândire poate vor fi închişi definitiv, pentru că atunci când pui în pericol sănătatea cetăţenilor României credem că nu este normal să îţi mai poţi desfăşura o activitate economică.

Cred că vom găsi soluţiile legale atât în zona de amenzi contravenţionale, cum sunt în alte zone unde se aplică amenzi la cifra de afaceri, să se aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri şi în zona în care se încalcă articole de lege care pun in pericol sănătatea populaţie”, a precizat Marius Pârvu, într-o conferinţă la MADR.

El a mai spus că în ultima şedinţă de Guvern din 2018 s-a adoptat o măsură de reorganizare a laboratorului LAREX, care era până acum în subordinea ANPC, dar ca entitate era finanţată din venituri proprii, iar acum a devenit prin HG o direcţie a ANPC, fiindu-i alocate sume „care nu s-au alocat niciodată”.

„Este vorba de 66 de milioane de lei care vor însemna investiţii în acest laborator pe care ni-l dorim să devină un laborator de nivel naţional şi european. Vom încerca acreditarea europeană şi eu cred ca vom reuşi acest lucru. Ce îşi propune acest laborator? Dezvoltarea centrelor care existau în diferite locaţii din ţară şi dezvoltarea la nivel de puncte vamale a acestor laboratoare.

Am discutat cu domnul ministru (Petre Daea n.r.) să creăm în punctele vamale o permanenţă în care tot ceea ce înseamnă produse extracomunitare să fie verificate într-un procent cât mai mare, astfel încât pe piaţa românească să ajungă produse sigure, să dăm garanţia cetăţenilor români că ele sunt conforme cu ceea ce scrie pe etichetă”, a spus Pârvu.

El a menţionat că dezacordul dintre ceea ce scrie pe eticheta unui produs şi ceea ce conţine produsul este la ora actuală cea mai mare problemă.

„Ne vom dezvolta în acest sens. Nu ştiu dacă în acest an, pentru că investiţia se va derula în 2019, dar cu siguranţă am gândit reorganizarea ANPC în primul rând printr-o mai bună redistribuire a personalului existent, ducându-i în zona controlului produselor alimentare şi înfiinţând în fiecare regiune compartiment dedicat produselor alimentare. Vom avea comisari dedicaţi numai pentru produse alimentare şi vor fi în strânsă legătură cu unităţile vamale în aşa fel încât să putem eradica cât mai mult intrarea în ţară a unor produse periculoase”, a spus şeful ANPC.

El a fost prezent la conferinţa organizată la MADR unde au fost prezentate rezultatele controalelor efectuate anul trecut la 241 de unităţi (patiserii, cofetării, hipermarketuri cu patiserii proprii, pizzerii, restaurante/catering, fast-food-uri, unităţi fornetti şi depozite de produse alimentare) din Bucureşti şi alte cinci municipii.

Aceste controale au scos la iveală că 165 de unităţi, adică (74%), utilizează grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii, care cred că iau alimente ce conţin produse din lapte.

Marius Pârvu a afirmat că procentul ridicat găsit la controlul tematic pe lapte şi produse din lapte nu este singular, iar rata agenţilor economici care încalcă legea depăşeşte 50%. „Vreau să vă spun că procentul ridicat găsit la controlul tematic pe lapte şi produse din lapte nu este singular, iar rata agenţilor economici care încalcă legea depăşeşte 50%. Sunt mai mulţi care încalcă legea decât cei care o respectă. Nu cred că acest lucru este permis într-o ţară europeană şi mai ales în anul în care deţinem preşedinţia Consiliului UE”, a spus preşedintele ANPC, Marius Pârvu.

 economica.net

[slideshow_deploy id=’24093′]