joi, ianuarie 10th, 2019
Noi posibilități de investiții în localitățile montane
Noua Lege a Muntelui, nr. 197/2018, vine în sprijinul fermierilor din zona montană cu diferite forme de protecție, inclusiv prin programe de finanțare de care pot beneficia în mod direct și localitățile din Valea Jiului. Acestei legi i se adaugă acum un nou pachet legislativ lansat la finele anului trecut. Astfel, în luna decembrie 2018, a fost aprobat un întreg pachet legislativ care vizează sprijinirea investițiilor în zonele montane, după cum urmează: Legea nr. 296/2018 privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui înCItește mai departe
Ministrul Ecaterina Andronescu: Strângerea de bani pentru fondul clasei nu este legală și aduce “mai multă imagine negativă” şcolii
Strângerea de bani pentru fondul clasei nu este legală și aduce “mai multă imagine negativă” şcolii, avertizează ministrul Ecaterina Andronescu în reluarea discuției despre constituirea fondului clasei. “Legală nu este. Dacă părinţi strâng bani, după opinia mea, aduc mult mai multă imagine negativă şcolii şi chiar unii părinţi se antagonizează în raport cu şcoala cu aceste fonduri, pentru că nimănui nu îi convine să scoată din buzunar. Chiar dacă părintele consideră că în felul acesta sprijină copilul, nu se bucură când scoate bani din buzunar şi îi pune într-un fondCItește mai departe
Prima Casă 2019: Cum se poate cumpăra sau construi o locuință prin acest program
Prin programul “Prima casă”, românii pot cumpăra sau construi locuințe, iar statul garantează în proporție de 40% sau 50% creditul pe care-l face cumpărătorul la finanțator. Totuși, pentru a obține creditul prin acest program, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Printre altele, aceștia trebuie să aibă un avans de cel puțin 5% din valoarea locuinței pe care intenționează s-o achiziționeze și, de principiu, să nu înstrăineze locuința cumpărată prin program timp de cinci ani. Programul „Prima casă” este un program guvernamental care facilitează accesul la cumpărarea sau construirea uneiCItește mai departe