ANSVSA: Pesta porcină afectează 303 localităţi din 19 judeţe. Numărul focarelor a ajuns la 1.153
Pesta Porcină Africană evoluează, la ora actuală, în 303 localităţi din 19 judeţe din țară, cu un număr de 1.153 de focare, dintre care 19 în exploataţii comerciale şi 651 de cazuri la mistreţi, a informat, vineri, într-un comunicat de presă, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit sursei citate, până la momentul actual, au fost stinse 13 focare în judeţul Satu Mare, un focar în judeţul Dâmboviţa, trei focare în judeţul Buzău şi două focare în judeţul Maramureş.
Datele oficiale arată că, în total, au fost despăgubiţi 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei. Cele mai mari despăgubiri au fost consemnate în judeţele: Brăila (pentru 3.208 exploataţii dintr-un total de 3.217 exploataţii, în valoare de 171.990.200 de lei), Tulcea (pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.174 de exploataţii în valoare de 46.564.960 de lei) şi Ialomiţa (pentru 2.389 de exploataţii dintr-un total de 2.500 de exploataţii în valoare de 6,531 milioane lei).
Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt în continuare în judeţele: Tulcea – 572 (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A şi 109 de cazuri la mistreţi), Brăila – cu 129 de focare (dintre care 11 focare la exploataţii comerciale şi 3 cazuri la mistreţi), Ialomiţa – cu 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 42 de cazuri la mistreţi, Brăila – cu 124 de focare (11 focare la exploataţii comerciale şi două cazuri la mistreţi), Călăraşi – cu 101 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială şi 28 de cazuri la mistreţi) şi Constanţa (91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi) şi Bihor – cu 51 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.
În restul judeţelor afectate se înregistrează de la unul până la 26 de focare.
Până la ora actuală, au fost eliminaţi 364.237 de porci afectaţi de boală, notează ANSVSA.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Specialiştii veterinari reafirmă că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, în timp ce proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.
ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA). Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018.
economica.net
[slideshow_deploy id=’17636′]