“Peste 190 milioane de lei a cerut Salini pentru proiectul tehnic, revendicări și câștiguri nerealizate. Proiectul tehnic valorează circa șapte milioane de lei”, au precizat sursele noastre.
Potrivit lor, pretențiile italienilor sunt inacceptabile și, chiar în caz de litigiu, Salini nu ar obține toată suma de peste 190 de milioane de lei.
Pentru că propunerea italienilor nu a fost acceptată, proiectul tehnic urmează să fie atribuit la pachet cu execuția în cadrul unei proceduri ce va începe prin dialog competitiv, având în vedere numărul limitat de firme care pot construi tuneluri.
În ceea ce privește eventualele întârzieri cauzate de alegerea variantei realizării unui alt proiect, sursele noastre susțin că în ambele situații derularea proiectului ar fi durat la fel.
“Cam un an durează până se semnează contractul. La fel ar fi durat și dacă statul lua de la Salini proiectul, pentru că oricum trebuia să fie scoasă la licitatie și execuția. Iar riscul era să înceapă întârzieri mari pe execuție dacă proiectul nu era bun”, au mai spus sursele noastre.
Statul român a atribuit în toamna lui 2013 contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 din Autostrada Lugoj – Deva constructorului italian Salini Impregilo pentru suma de 562,73 milioane de lei, în baza acordului de mediu din 2010.
În decembrie 2013 a fost emis acordul de mediu revizuit, iar pe lotul 2 s-a impus construirea unor tuneluri pentru protecţia mamiferelor mari. Costul acestor tuneluri, de peste 100 milioane de euro, ar dubla însă valoarea contractului semnat iniţial cu italienii. Prin urmare, statul este obligat prin lege să reliciteze separat această secţiune. Soluţia încheierii unui act adiţional cu italienii ar fi fost aplicabilă doar dacă valoarea lucrărilor creştea cu până la 10%.
Până la viitoarea licitaţie separată a secţiunii tunelurilor pentru urşi, Salini Impregilo a realizat deja proiectul tehnic.
Licitaţie separată pentru alţi 9 kilometri, la limită cu tunelurile
Între timp, CNAIR a lansat luni o licitaţie pentru cei nouă kilometri care se întind până la gura tunelurilor. Mai exact, licitaţia vizează secţiunile D (Km 43+060 – Km 47+090) şi E1 (Km 47+090 – Km 52+880) din lotul 2. Licitaţia de luni nu include şi secţiunea E2, a tunelurilor (Km 52+880 – Km 56+220, în lungime de aproape patru kilometri.
Contractul scos la licitaţie luni are o valoare estimată de 605.000 lei şi include”completare Proiect Tehnic si servicii de asistență tehnică pe perioada derularii procedurii de achizitie cat si in perioada executiei autostrazii Lugoj – Deva km.43+060 – km.52+880,din cadrul contractului “Proiectare si executie autostrada Lugoj – Deva Lot 2: km 27+620 – km 56+220″”.
Din cei 28,6 kilometri ai lotului 2 din Autostrada Lugoj – Deva, 15 kilometri au fost daţi deja în trafic. Rămâne de văzut când vor fi recepţionaţi şi ceilalţi peste 13 kilometri, pentru ca şoferii să poată circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu până la graniţa cu Ungaria.
Sursa: economica.net