O ordonanță de urgență adoptată în ultimele zile ale anului 2018, dublată de o decizie similară a autorităților locale și județene, face posibil ca începând cu acest an, populația din Valea Jiului să fie scutită de la plata serviciului de evacuare a apei meteorice, operat de Apa Serv Valea Jiului.
Decizia a fost confirmată de administratorul public al județului Hunedoara (acționarul majoritar al Apa Serv Valea Jului), Costel Avram care a precizat că, urmare a posibilității pe care o dă OUG nr. 114/2018, Consiliul județean Hunedoara va aproba modificarea Regulamentului de funcționare al operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, astfel încât populația să fie scutită de la plata seviciului de evacuare al apei meteorice. O decizie în acest sens va fi luată, după toate probabilitățile, în proxima ședință a Consiliului județean dar și în celelalte Consilii locale care constituie înpreună Asociația de Dezvoltare Intracomunitară ”Apa Valea Jiului”, for de coordonare al activității Apa Serv Valea Jiului.
Potrivit noilor prevederi legislative, OUG 114/2018 abrogă mai multe articole ale Legii 241/2006, care a mai suferit o serie de modificări, în urma cărora autoritățile locale aveau posibilitatea să opteze pentru eliminarea din facturile operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, a costurilor pentru evacuarea apei meteorice, prin subvenționarea acestor costuri, pentru populație, din fondurile bugetelor locale.
Însă noile prevederi legislative elimină practic obligativitatea plății costurilor pentru evacuarea apei meteorice, fără alte precizări cu privire la acoperirea cheltuielilor pentru acest serviciu executat de operatorii de apă și canal.
Conducerea Apa Serv Valea Jiului precizează că se va conforma deciziei anunțate, în acest sens, de către reprezentanți ai acționariatului său. ”Potrivit intenției acționarilor companiei de apă din Valea Jiului, nu se va mai percepe de la clienții persoane fizice contravaloarea costurilor pentru evacuarea apei meteorice evacuate”, anunță Biroul de presă al ASVJ, printr-un comunicat.
Directorul general al Apa Serv, Cristian Ionică spune că măsura va fi aplicată odată cu îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute de lege. ”Chiar dacă această situație va genera o oarecare pierdere financiară, prin faptul că noi vom presta în continuare serviciul de evacuare al apei meteorice, fără a mai încasa de la populație acea taxă fixă pe care o aveam prevăzută în Regulamentul nostru de funcționare, vom pune în aplicare această decizie a acționarilor noștri, imediat ce toate formalitățile legale vor fi îndeplinite. Vreau să precizez totodată că scutirea de la plată a serviciului de evacuare a apei meteorice va fi aplicată exclusiv persoanelor fizice, iar persoanele juridice vor plăti în continuare acest serviciu, în baza contractelor încheiate și a formulelor de calcul agreate”, spune Cristian Ionică.
Chestiunea tarifului perceput de Apa Serv pentru prestarea serviciului de evacuare al apei meteorice a constituit tema unor aprigi dezbateri publice, mai ales în cursul anului trecut, când cantitățile însemnate de ploaie au generat valori semnificative ale aceste prestații, pe facturile emise de Apa Serv către diverși agenți economici și autorități publice. În cele din urmă însă, lucrurile s-au lămurit și în această chestiune, dar mulți din cei obișnuiți să reclame costul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare au indus ideea nereală a unor costuri mari pentru evacuarea apei de ploaie și pentru populație care, în mod real, nu a plătit niciodată mai mult decât o sumă fixă, aprobată de acționarii ASVJ, indiferent de cantitățile de precipitații care au căzut. Acum, și această problemă va fi eliminată, odată cu eliminarea obligației de plată pentru evacuarea apei meteorice de către persoanele fizice.