Primăria orașului Uricani a demarat procedurile pentru realizarea unei noi unități de grădiniță care urmează să fie construită de la zero în această localitate. Primarul orașului Uricani consideră deosebit de important acest proiect, care se află pe agenda autorităților locale din orașul Uricani de mai mulți ani și pentru care, anul trecut, s-a obținut finanțarea de la Bugetul de stat.
Proiectul privind construcția noii grădinițe a fost scos la licitație la finalul anului trecut, iar firmele interesate de realizarea acestui proiect au putut depune oferte până la data de 8 ianuarie 2019.
Investiția, a cărei valoare se ridică, potrivit proiectului, la circa 1.545.110 lei vizează realizarea unei grădinite cu program normal în orașul Uricani, inclusiv racordarea la rețelele de utilități necesare funcționării, respectiv alimentare cu apă, rețea de canalizare, rețea de energie electrică, rețea de gaze naturale de joasă presiune.
Grădinița va fi structurată pe 4 grupe și va fi prevăzută cu toate funcțiunile specifice și cu toate dotările tehnico-edilitare și educaționale necesare pentru activitatea unui număr de 80 de copii cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani. Grădinița va avea în componență 4 grupe de câte 20 copii, 4 educatoare și personalul auxiliar corespunzător, precum și un asistent medical și un administrator. Clădirea va fi compartimentată cu holuri, cabinet medical cu grup sanitar, oficiu, două vestiare, cancelarie, izolator, 4 săli pentru activități educaționale, 4 băi, o cameră optională, o terasă închisă, facilități pentru persoanele cu handicap și loc de joacă.
Odată cu finalizarea procedurilor de evaluare a ofertelor și semnarea contractului de execuție, urmează începerea efectivă a lucrărilor. Primarul orașului Urican speră ca acest lucru să se întâmple imediat ce vremea va permite acest lucru, iar lucrările să se deruleze conform graficului, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, copiii din Uricani să poată beneficia de această nouă grădiniță.
Foto: Arhivă