Începutul unui nou an calendaristic este și pentru politicienii aleși să ne reprezinte în forurile de conducere legislativă ale țării, un bun moment de bilanț al anului precedent. Pentru senatorul PSD Cristian Resmeriță, acest bilanț se traduce într-o activitate constant bună, derulată atât în Parlament, cât și în teritoriu.
Acesta se află în prezent după cel de-al doilea an ca membru al Senatului României, fiind ales în circumscripția electorală nr.22 Hunedoara, colegiul uninominal nr.4. Este secretar al Comisiei de mediu din Senat și membru al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, precum și membru al Comisiei Permanente comune a Senatului și Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO.
Din punct de vedere statistic, activitatea parlamentară din anul 2018 a senatorului Văii Jiului, consemnează:
- 39 propuneri legislative, inițiate sau la care este coinițiator alături de alți membri ai Parlamentului României;
- O întrebare transmisă Ministrului Muncii și Solidarității Sociale;
- 3 interpelări parlamentare adresate miniștrilor Energiei și al Muncii;
- 2 interpelări adresate Primului Ministru;
- 2 luări de cuvânt în plenul Senatului;
O analiză comparativă cu anul precedent arată o creștere a numărului de intervenții politice specifice activităților parlamentare față de anul precedent. Dincolo însă de aceste cifre statistice, relevant este subiectul întrebărilor și interpelărilor transmise membrilor Guvernului de către senatorul Cristian Resmeriță. Astfel, în cea mai mare parte, vorbim despre întrebări și interpelări care au avut ca subiect situația Complexului Energetic Hunedoara, iar celelalte au vizat problematica pensiilor, respectiv situația implementării Legii 192/2015 pentru completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
”Cred că toată lumea este de acord cu mine că problemele cele mai importante cu care se confruntă încă, din păcate, regiunea Văii Jiului, dar și o bună parte a județului Hunedoara pe care eu le reprezint în Senat, sunt cele legate de funcționarea Complexului Energetic Hunedoara și cele legate de situația pensionarilor. În ceea ce privește situația CEH, și în 2018, la fel ca și în anii precedenți, am atras atenția Ministerului Energiei și Primului Ministru asupra situației delicate în care se află acest agent economic care a avut și încă are nevoie de sprijinul statului român pentru a putea funcționa. Cât despre necesitatea menținerii în funcțiune a acestui complex energetic, răspunsul fără echivoc constă chiar în situația de astăzi a Sistemului Energetic Național, care funcționează cu import masiv de energie”, spune senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta spune că, în fața acestor realități, anul 2019 trebuie să constituie și un an în care trebuiesc găsite soluțiile cele mai bune care să asigure continuitatea producției de energie termoelectrică în România, CEH fiind un actor important în acest domeniu, care necesită mai multă atenție. ”Dincolo de interpelările parlamentare pe care le-am adresat Ministrului Energiei și Primului Ministru, în cursul anului 2018 am reușit să inițiez, împreună cu alți colegi, și am reușit să votăm un proiect de lege prin intermediul căruia complexurile termoenegetice din Hunedoara și din Oltenia vor fi scutite de la obligativitatea achiziționării de certificate verzi. Eu cred că este un lucru bun pe care am reușit să-l facem pentru CEH și CEO. În altă ordine de idei, am reușit să facem demersurile necesare pentru a convinge Comisia Europeană că activitatea minelor Lupeni și Lonea nu poate înceta brusc, la finalul anul 2018, așa cum era prevăzut și astfel am salvat locurile de muncă ale câtorva sute de angajați ai acestor unități miniere. Situația CEH va rămâne în atenția mea și în acest an, pentru că, împreună cu toți factorii responsabili, trebuie să facem în așa fel încât activitatea de la minele din Valea Jiului și de la cele două termocentrale din județul nostru să continue, atâta timp cât România are nevoie de energia produsă în acest sistem. Și așa cum ne-am convins încă o dată, în această iarnă, se vede categoric că are nevoie !”, spune senatorul Resmeriță.
În ceea ce privește situația pensionarilor, senatorul Cristian Resmeriță spune că cu un ochi se bucură iar cu celălalt se întristează. Asta deoarce, pe de o parte, creșterile constante ale punctului de pensie, adoptate inclusiv în anul 2018 de guvernul social-democrat împreună cu cele anunțate pentru acest an, aduc veniturile pensionarilor români la un nivel rezonabil, dar pe de altă parte sistemul de pensii publice este încă viciat de o serie de inechități, vizibile inclusiv în ceea ce privește pensionarii din sectorul minier. ”Cred că 9 din 10 probleme pe care mi le ridică cetățenii Văii Jiului în cadrul programului de audiențe țin de situația inechităților la pensie între minerii care au ieșit din activitate înainte, respectiv după anul 2011. După cum se știe, am reușit, împreună cu alți colegi, să adoptăm, în vara anului trecut, o modificare legislativă care rezolvă practic acest diferend și care trebuie pusă în aplicare până la finalul lunii septembrie a acestui an. Legea a intrat vigoare de la 1 octombrie 2018 dar, așa cum se știe, problemele sistemului de informatic al Casei Naționale de Pensii fac ca recalcularea pensiilor pentru cei în drept să fie întârziată. Chiar dacă toți pensionarii în drept își vor primi pensiile mărite după recalculare, inclusiv din urmă, începând de la data de 1 octombrie 2018, faptul că acest proces trenează mă nemulțumește. Am atras atenția asupra acestei situații atât celor de la CNPAS, cât și ministrului Muncii și le-am solicitat să grăbească procesul de recalculare cuvenit unor oameni deja în vârstă și sper ca, în cel mai scurt timp, acest lucru să se întâmple”, a mai spus senatorul Cristian Resmeriță.