Bunăstarea cetățenilor este strâns legată de dezvoltarea comunităților în care trăiesc, iar, la ora actuală, această dezvoltare depinde, în mod esențial, de reducerea birocrației și de facilitarea accesului la fondurile europene, aceasta a fost principala concluzie a discuțiilor despre prioritățile anului 2019 la care au participat viceprimarul UDMR al municipiului Deva Pogocsán Ferdinánd, inspectorul școlar general adjunct, consilierul local Máté Márta, Széll Lőrincz, președinte Consiliului reprezentanților UDMR Hunedoara, și europarlamentarul Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara.
”Politica de coeziune a UE asigură fonduri menite dezvoltării care sunt de neînlocuit pentru autoritățile locale. Este nevoie de reducerea birocrației și de alocarea către comunitățile locale a mai multor finanțări europene. După 10 ani de la aderarea la UE, autoritățile locale au realizat proiecte din fonduri europene care au dus la îmbunătățirea vieții oamenilor. Prin aceste proiecte au modernizat localitățile, au dezvoltat infrastructura, folosind într-un mod eficient fondurile europene”, a afirmat Iuliu Winkler. Potrivit acestuia, centralizarea excesivă este principalul motiv pentru care, în România, rata de absorbție a fondurilor europene este nesatisfăcătoare.
Comisia Europeană ne dă posibilitatea de a redistribui fondurile din programele operative sectoriale, însă România nu a folosit această posibilitate în ciclul bugetar precedent, deși ar fi putut preveni pierderea definitivă a 2 miliarde de euro, finanțări care nu au putut fi folosite din cauza slabei performanțe de care am dat dovadă în cadrul programelor operaționale de transport și mediu, excesiv de centralizate.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat și despre faptul că UDMR cere Guvernului să redistribuie 2 miliarde de euro din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru Programul Operațional Regional (POR), astfel încât autoritățile locale să poate implementa mai multe proiecte. ”Se vede deja că POIM este sortit eșecului, pentru că, potrivit ultimelor date, numai 53% din fondurile disponibile sunt contractate, deci pericolul neutilizării integrale este cât se poate de real. Dacă, Guvernul va face demersurile necesare din timp și POR va primi mai multe fonduri, atunci acestea pot fi folosite în interesul comunităților”, a explicat europarlamentarul UDMR.
Finanțările europene sunt cruciale pentru municipiul Deva, unde în ultimul an s-au obținut rezultate bune prin implementarea de proiecte, însă municipalitatea dorește să crească numărul acestora, i-a informat pe participanți viceprimarul Pogocsán Ferdinánd
”Anul trecut, am reabilitat 12 blocuri și 3 școli din fonduri europene, valoarea lucrărilor s-a ridicat la 21 milioane de euro. Avem un proiect câștigător pentru renovarea incintei interioare a cetății Devei și sperăm că vom putea demara lucrările la vară. Este vorba de 5 milioane de euro, iar lucrările vor dura în jur de 3-4 ani. Este în curs de evaluare și un proiect pentru modernizarea unor școli, dar avem depuse și alte proiecte mai mici în valoare de 16,5 milioane de euro. Vom depune mai multe proiecte prin care dorim să modernizăm centrul istoric al municipiului și dorim să atragem 56 de milioane de euro pentru acest obiectiv. Sunt proiecte de dezvoltare care îmbunătățesc viața devenilor și care își propun să revitalizeze turismul”, a subliniat viceprimarul UDMR.
Inspectorul școlar general adjunct, consilierul local Máté Márta, a vorbit despre faptul că neadoptarea, conform legii, a bugetului de stat pentru anul 2019, a adus multă incertitudine nu numai în privința proiectelor de dezvoltare de la nivelul administrației locale, dar și în privința funcționării școlilor.