Vremea excelentă, pârtiile de schi bine întreținute, funcționarea tuturor instalațiilor de transport pe cablu, prețurile convenabile la cazare și transport pe cablu, evenimentele sportive și de divertisment au făcut posibil ca, în vacanța intersemestrială, stațiunea turistică Straja din municipiul Lupeni să fie ocupată la capacitate maximă. De altfel, încă de la debutul acestui sezon de iarnă, la Straja a fost destul de greu să mai găsești un loc de cazare, dacă nu ai făcut o rezervare din timp, iar pe pârtii schiorii și-au făcut apariția zi de zi.
Numai în acest final de săptămână, peste 5000 de turiști au fost prezenți zilnic în Straja. Pentru iubitorii de schi, aici a fost deschisă și una dintre cele mai frumoase pârtii, Pârtia Straja, spre care accesul a fost posibil odată cu dezghețarea și punerea în funcțiune a telescaunului debraiabil cu 4 locuri din Vâful Straja. Astfel, așa cum promiteau autoritățile locale din Lupeni încă de la debutul noului sezon, Straja a reușit să pună în această iarnă la dispoziția iubitorilor de sporturi montane… un munte întreg ! Spre exemplu, în acest week-end, la Straja s-a putut schia pe toate cele 8 pârtii (Vârful Straja, Telegondolă, Sf. Gheorghe, Constantinescu, Mutu, Canal, Platoul Soarelui și Complex Baloo), însumând peste 26 de kilometri.
În plus, distracția pe pârtii și nu numai a fost dublată de competițiile care au avut loc în aceste zile la Straja, Cupa ”Tabere Straja” și ”Festivalul Oamenilor de Zăpadă” fiind cele mai apreciate de către turiști.
”Iată că efectele pozitive ale investițiilor publice pe care am reușit să le facem, în ultimii ani, în dezvoltarea stațiunii turistice Straja, completate de investițiile făcute aici de operatorii locali de turism și administratorii pârtiilor au reușit să aducă Straja la capacitate maximă de funcționare”, a declarat primarul Lucian Resmeriță, care a fost prezent la rândul său, în aceste zile, în stațiune.
Acesta spune că la Straja, toate pârtiile beneficiază de instalații moderne de transport și tunuri de zăpadă (dintre care 23 au fost achiziționate de Primăria Lupeni, în cadrul programului național de dezvoltare a domeniului schiabil), accesul în stațiune este asigurat cu telegondolă (o altă investiție realizată de administrația publică), iar unele pârtii beneficiază și de instalație de nocturnă. În plus, Straja are unul dinte cele apreciate Servicii Publice de Salvamont, dar și un post de Jandarmerie Montană.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță este însă de părere că este nevoie încă de investiții complexe pentru ca domeniul schiabil de la Straja să devină unul similar cu cele din marile stațiuni europene de acest tip. ”Straja este, din fericire pentru noi, un fenomen. Straja reușește să atragă, an după an, mii de turiști în plus față de anul precedent iar acest lucru înseamnă beneficii pentru întreaga noastră comunitate. Anul trecut pot să vă spun că am avut un profit cu 15% mai mare decât în 2017, iar pentru acest an se conturează deja o nouă creștere de circa 15 puncte procentuale față de anul 2018. Dacă lucrurile vor continua în acest trend, în circa 10 ani îmi doresc ca din taxele și impozitele pe care activitatea de turism le va aduce la bugetul local, să reușim să dezvoltăm și orașul nostru și să ne câștigăm chiar independența financiar-bugetară”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Acesta este de părere că, dacă statul român ar continua investițiile în Straja, conform Masterplanului aprobat în 2010, respectiv finalizarea pasarelei ce leagă pârtiile Constantinescu și Telegondolă, construcția unui teren de fotbal, bazine, utilități, dotări, atunci stațiunea Straja ar avea acel circuit complet care să-i asigure funcționarea la capacitate mare atât iarna, cât și vara.
Până atunci, autoritățile publice locale sunt decise să realizeze, din fonduri de la bugetul local sau prin atragerea altor resurse financiare, o serie de alte investiții de strictă și urgentă necesitate. ”Chiar anul acesta, vom face diligențele necesae pentru demararea unei investiții în zona Agrement, unde vrem să realizăm o parcare auto supraetajată cu 800 de locuri și o alta, în zona de sus, la intrarea în stațiune, cu circa 400 de locuri de parcare”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Acesta este de părere, de asemenea, că succesul de care se bucură în prezent Straja este și rezultat al unui real parteneriat public-privat pe care investitorii din stațiune, proprietarii de cabane, pensiuni și restaurante au înțeles că trebuie să-l facă cu administrația publică, în scopul comun de a dezvolta calitatea serviciilor oferite turiștilor care aleg tot mai mult stațiunea Straja ca destinație de vacanță, vara, mai ales, iarna.