Schimbare dramatică a vremii. Vin ninsorile și temperaturi de -13 grade

Meteorologii anunță că vremea se răcește săptămâna aceasta și sunt așteptate ploi, lapoviță și ninsori. Temperaturile vor scădea și până la -15 grade Celsius.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea se va răci din a doua parte a nopții de luni spre marți. În a doua zi a săptămânii, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi în scădere spre mediile caracteristice perioadei.

Meteorologii mai spun că în regiunile vestice, centrale, nordice și la munte vor predomina ninsorile, iar în est și sud-est se vor semnala ploi.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în sud, centru și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 9 grade, iar cele minime se vor situa între -7 și 3 grade.

Până la sfârșitul săptămânii, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei.

Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată anunță că în săptămâna 18 februarie – 25 februarie temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Precepitațiile vor fi deficitare în regiunile intracarpatice și în general apropiate de cele normale în restul țării.

În debutul lunii martie s-ar putea înregistra temperaturi ușor mai coborâte decât cele specifice mai ales în jumătatea estică a țării.

greatnews.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]