Impresionanta victorie a tenisului românesc în fața campionilor Europei, consemnată de echipa de tenis a României în partidele de tenis de la Ostrava, din 10 februarie 2019, din cadrul Fed Cup 2019 este una memorabilă. Așa cum, fără îndoială, la fel de memorabilă a fost și atitudinea susținătorilor României, din frumoasa galerie de la Ostrava. Dacă despre succesul sportivelor românce s-a vorbit, evident, foarte mult, pe toate canalele posibile, despre inimoasa galerie din tribunele arenei de la Ostrava s-a vorbit mai puțin. De ce ? O explicație o aflăm dintr-un frumos eseu semnat de scriitorul Valeriu Butulescu, în rândurile care urmează.

Valeriu Butulecu: ”ROŞU, GALBEN ŞI ALBASTRU…”

Se spune că marile trăiri te lasă pur şi simplu fără cuvinte. De aceea nu voi comenta marele succes al echipei noastre feminine de tenis, la Ostrava.

Victoria aceasta ne arată că România are în continuare resurse de frumuseţe înălţătoare, care bucură şi readuc alături milioane de suflete, despărţite de miasmele toxice, emanate de cloaca mediatică .

M-aş referi, pe scurt, la un fenomen secundar, aproape insesizabil. dar grăitor.

Să ne retragem puţin în timp. Suntem la Olimpiada de la Los Angeles, în 1984. Familia Karoly, care şlefuise inegalabilul diamant Comăneci, fugise din ţara lui Ceauşescu. Antrena naţionala de gimnastică a Statelor Unite, gazda Olimpiadei.

Politica tindea să sufoce sportul şi spiritul olimpic. Olimpiada de la Los Angeles era boicotată politic de URSS şi de aproape tot Blocul Răsăritean. Măsura absurdă era consecinţa unei absurdităţi anterioare. În 1980, SUA şi o parte a Lumii ce se credea liberă boicotase Olimpiada de la Moscova.

Confruntarea gimnastelor din SUA şi România era aşadar inevitabilă. Miza ei nu era doar sportivă. Avea un pronunţat caracter ideologic.

România, pe atunci încă în mare formă, cucereşte multe medalii. Regina gimnasticii noastre atunci nu a fost doar Ecaterina Szabo, ci toată formaţia, România câştigând pentru prima oară aurul olimpic pe echipe!

Dar la proba individuală câştigă americanca Mary Lou Retton, antrenată de fugarii Karoly. Şi, culmea, câştigă pe fondul muzical al celebrei melodii româneşti „Sanie cu zurgălăi”!

Milioane de români, cu ochii pe ecranele alb-negru ale vremii sesizează formidabilul mesaj românesc transmis de soţii Karoly. Simte acest lucru şi comentatorul televiziunii române! Dar se abţine de la orice referire! Se face că nu observă. Pentru cea mai fină trimitere la melodie şi la numele lui Karoly, omul ar fi zburat din serviciu. Ar fi însemnat politică…

Atunci am înţeles tăcerea comentatorului. Trăiam într-un sistem represiv. Unde mediile de informare erau aservite unui regim politic. Aşa ceva nu ar fi posibil într-un regim democratic! Oare?

Ca telespectator, am retrăit acea tăcere jenantă a comentatorului, urmărind meciul de tenis de la Ostrava. Şi asta în plină democraţie…

Deşi echipa noastră era în deplasare, atmosfera a fost ca acasă. Galeria românească s-a dovedit mai puternică, mai vocală şi mai bine organizată decât cea a cehilor.

Nu e un secret că inima galeriei, dar şi celelalte organe vitale, era Clujul. Iar şeful galeriei şi neobositul ei toboşar era primarul Emil Boc! Acest aspect a pus în mare încurcătură comentatorii. Care ştiind probabil ce culoare politică au patronii lor, s-au făcut că nu observă acest lucru.

Comentatorii au spus, ca de obicei, vrute şi nevrute, de-a lungul a aproape zece ore de transmisie. Dar au ignorat total toba lui Boc! Să nu cumva să-i facă publicitate gratis. Să nu-şi supere patronii! Că e an electoral. Şi cine vrea reclamă, musai să pună banul jos!

De momentele Los Angeles şi Ostrava ne despart 35 de ani! Dar ne apropie aceeaşi ipocrizie mediatică, mereu valabilă, indiferent de vremuri…