Ziua Europeană a Numărului Unic 112 a fost sărbătorită luni, 11 februarie și la Deva. Evenimentul a fost marcat în cadrul Centrului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara care găzduiește dispeceratul integrat 112. Aici a avut loc Ziua Porților Deschise la Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență (CJMSU).
Consiliul Județean Hunedoara, Prefectura județului Hunedoara, structurile de intervenție care compun dispeceratul și instituțiile cu care se colaborează în anumite situații de urgență au fost reprezentate la întâlnire. Vreme de câteva ore, dispeceratul a fost vizitat de elevi interesați de funcționarea sa și de modul în care sunt gestionate situațiile de urgență.
În paralel, în Piața Unirii din Deva s-a desfășurat și o expoziție de tehnică de specialitate și autospeciale de intervenție. Copiii, veniți în număr mare, și trecătorii interesați au pus întrebări și au putut testa tehnica de intervenție utilizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara, Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Decebal” Hunedoara, Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara și Serviciul Public Salvamont Hunedoara, subordonat Consiliului Județean Hunedoara.
De altfel, în județul Hunedoara funcționează primul și singurul dispecerat integrat din țară care îi are în componență și pe salvatorii montani.