Un reprezentant al Consiliului Județean Hunedoara va participa în perioada 14 – 15 februarie 2019, în Barcelona (Spania) la sesiunea de pregătire dedicată promovării programului ARE Eurodyssee. Este vorba de doamna Anca-Maria Dumitra, inspector superior în cadrul Serviciului Relații Externe, Asocieri și Comunicare Interinstituțională.
Potrivit programului transmis de organizatori, prima zi de pregătire, respectiv 14 februarie, va consta într-o sesiune dublă, una dimineața și cealaltă după-amiaza, în cadrul căreia participanții se vor familiariza cu noul site Eurodyssey. În paralel, va avea loc un atelier cu dublă sesiune dedicat gestionării diferitelor instrumente de comunicare pentru promovarea programului.
Ziua de 15 februarie va fi dedicată schimbului de bune practici și unei discuții cu privire la implementarea operațională a programului, așa cum se procedează în mod tradițional în cadrul Forumurilor, prin ateliere de lucru desfășurate de regiunile membre.
Creată în 1985, Adunarea Regiunilor Europei (ARE) este o rețea independentă a regiunilor europene și cea mai mare organizație de cooperare interregională din Europa lărgită. Reprezintă 150 de regiuni din 29 de țări. Județul Hunedoara este membru ARE din anul 1992.