Fonduri europene de peste 3 milioane de lei pentru Centrul de Sănătate Multifuncțională din Petrila
La sediul ADR Vest din Timișoara au fost semnate astăzi, 21 februarie 2019, mai multe contracte de finanțare a unor obiective de investiții din regiunea Vest care au ca scop eficientizarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale, precum și îmbunătățirii infrastructurii educaționale.
Printre contractele semnate se numără și cel care vizează execuția unor lucrări de intervenție la Spitalul de Urgență din Petroșani, mai exact la structura acestuia de la Petrila. În baza acestui proiect, la Centrul de Sănătate Multifuncțională din orașul Petrila vor fi executate o serie de investiții în izolarea termică a fațadei și a planșeelor, termo-hidroizolarea terasei, repararea acoperișului și a sistemului de colectare a apelor meteorice, reabilitarea instalației de distribuție a agentului termic și apei calde/ modernizarea sistemului de încalzire, înlocuirea instalației de iluminat, lucrări de reparații și consolidare a clădirii. Este prevăzută, de asemenea, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, din surse regenerabile – panouri solare termice și electrice, pompe de căldură, centrale termice pe biomasă.
Valoarea totală a proiectului este de 3.474.168,52 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 3.018.532,54 lei.
Perioada de implementare este de 22 de luni.
[slideshow_deploy id=’36591′]