Pasul Vîlcan a intrat în atenția investitorilor în turism
Promovarea eficientă a destinației turistice Pasul Vîlcan, o zonă turistică frumoasă și încă ”virgină”, a făcut ca licitația pentru ultimele parcele de teren disponibile aici pentu construcții turistice să se bucure de un interes mare în rândul investitorilor. Astfel, la licitația organizată zilele trecute de către Primăria municipiului Vulcan, pentru ultimele 9 parcele de teren disponibile în satul de vacanță de la Vîlcan concurența a fost mult mai mare decât la licitațiile organizate în anii precendenți.
Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că interesul investitorilor a luat prin surprindere și autoritățile, care însă vor avea de câștigat pentru că și prețurile oferite de aceștia s-au triplat, în majoritatea situațiilor. ”Am fost surprinși să constatăm că pentru aceste parcele de teren, interesul investitorilor a fost unul foarte mare, pentru fiecare lot având și 4 sau chiar 5 competitori. Probabil evenimentele pe care am reușit să le organizăm sau să le găzduim aici au făcut ca interesul celor care vor să construiască capacități turistice și de vacanță să fie mai mare. Poate chiar infomația că Pasul Vîlcan va găzdui anul acesta Cupa Mondială la Longboarding să fi avut și ea un rol în acest sens sau poate investițiile în modernizarea drumului județean de acces să fi avut și ele un rol. Cert este că am reușit să atribuim, la un preț foarte bun, toate cele 9 parcele, iar eu cred că este de bun augur faptul că oamenii vor să vină să investească aici și să ajute la dezvoltarea turismului în municipiul Vulcan”, a declarat viceprimarul Cristian Merișanu.
Prețul de la care a pornit licitația pentru cele 9 parcele de teren de la Pasul Vîlcan a fost stabilit la 2,6 lei/mp, dar în urma licitației dar s-a ajuns și la un preț de 8,2 lei/mp. Conform prevederilor din caietul de sarcini al licitației, proprietarii care au câștigat aceste parcele de teren, au la dispoziție un an de zile în care trebuie să înceapă efectiv lucrarea, să întocmească proiectul, să obțină avizele și autorizațiile necesare.
Foto: Arhivă
[slideshow_deploy id=’13835′]