Premiu de fidelitate pentru un veteran al CAR UNIREA IFN Petroșani: Tiberiu Terleczki
La venerabila sa vârstă de peste 80 de ani, Tiberiu Tarleczki este unul din veteranii membrilor CAR Unirea IFN Petroșani. A intrat, alături de soția sa, în sistemul CAR încă din anul 1976, iar cu împrumuturile constante ale aceste case de ajutor reciproc a reușit să-și achiziționeze mașina, locuința, mobila pentru casă și cam tot ceea ce a strâns într-o organizată și bine întemeiată viață de familie. Tot prin intermediul CAR-ului a reușit să pună deoparte ban pe ban, prin economiile realizate la fondul său social. Pentru fidelitatea sa față de CAR Unirea IFN, Tiberiu Tarleczki a fost premiat în cadrul unei festivități aparte, în debutul Conferinței anuale a CAR Unirea.
”Îi mulțumim domnului Tiberiu Tarleczki pentru fidelitatea sa, pentru modul simplu dar atât de relevant în care ne-a demonstrat ce beneficii aduce statutul de membru CAR dar și pentru veritabila sa lecție sa de economie financiară”, a declarat Rodica Constandoiu, președintele CAR Unirea IFN Petroșani.
[slideshow_deploy id=’19661′]